Comisia a avertizat asupra pericolului atingerii acestor obiecte după alarma declanşată de confirmarea unor cazuri de coronavirus în supermarketuri care vând alimente congelate, după ce experţii au informat că temperaturile scăzute şi umiditatea sunt propice supravieţurii virusului. Din luna iulie, China a înregistrat zece contaminări cu coronavirus asociate ambalajelor şi suprafeţelor de prezentare a produselor congelate, conform presei locale.
Citeşte şi: Evoluţia coronavirusului de la o zi la alta. Cum deosebeşti simptomele de cele ale unei simple răceli
Oraşul Shenzhen a demarat săptămâna aceasta o campanie masivă de teste de acid nucleic după detectarea a trei cazuri pozitive la angajaţii unui lanţ de supermarketuri, în timp ce oraşul Canton a suspendat temporar importul de carne şi de fructe de mare congelate din străinătate.
Vinerea trecută, mai multe loturi de aripioare de pui congelate importate din Brazilia au fost depistate cu teste de acid nucleic, iar cu o zi în urmă o inspecţie de rutină la un restaurant din oraşul Wuhu a descoperit mostre de virus pe ambalajele unor creveţi albi din Ecuador. Acelaşi lucru a fost descoperit şi la 10 iulie pe ambalajele unor fructe de mare provenite de la trei firme ecuadoriene.
Pe de altă parte, autorităţile sanitare au avertizat că purtătorii de COVID-19 pot transmite boala în timpul perioadei de incubaţie şi au cerut persoanelor confirmate pozitiv să informeze autorităţile la două ore după ce au fost testate cu această infecţie. Conform ultimului bilanţ, China a înregistrat de la începerea pandemiei în total 84.888 de cazuri de COVID-19 şi 4.634 de decese.