Cel mai puternic laser din lume a ajuns miecuri la 10 petawați, adică la 10 la sută din puterea Soarelui, cu tot echipamentul montat la Măgurele. ELI-NP este astfel un succes care plasează România la vârful științei pe plan mondial, notează Edupedu.ro.
„Laureatul Nobel Mourou a spus-o mai bine decât aş putea-o spune eu: pentru prima dată în istoria sa România e prima în lume într-un domeniu al ştiinței. De acum încolo ține de noi să fructificăm acest avantaj competitiv uriaş. Dacă suntem proşti şi în dulcele stil mioritic ne băgăm bețe în roate unii altora, ne vom bate joc de această oportunitate istorică. Dacă ne vom uni în jurul oamenilor de calitate care au demonstrat că pot duce proiectul în acest punct istoric, vom reuşi. Am vorbit recent cu profesorul Mourou şi el era entuziasmat de posibilitatea utilizării luminii extreme pentru aplicații în fizică nucleară”, a declarat Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, conform sursei citate.
Întrebat care va fi viitorul proiectului după ce directorul Nicolae Zamfir a fost demis de conducerea ministerului Educaţiei de la conducerea Institutului de Fizică Nucleară (IFIN-HH), care gestionează laserul de la Măgurele, Funeriu a răspuns: „Realitatea nu iartă: când o echipă doboară un record mondial înseamnă că echipa e cea mai bună. Nu mă interesează amănunte de bucătărie internă dar vă spun atât: întotdeauna adevărul învinge şi lucrurile se termină foarte prost pentru cei care sunt de partea minciunii. Aviz amatorilor”.