Moţiunea a fost citită de senatorul PSD Lucian Romaşcanu. Citirea textului de 23 de pagini al moţiunii de cenzură a durat o oră. Ulterior, preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat închisă şedinţa plenului reunit al Parlamentului.
Coform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.
Votul asupra moţiunii de cenzură este secret, cu bile, şi se exercită în prezenţa a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor, în prezent fiinc necesare voturile a 233 de parlamentari.