STUDIU. Copiii asimptomatici ar putea fi mai contagioşi ca adulţii aflaţi în stare gravă

Conform unui studiu desfăşurat în două spitale din statul american Massachusetts, prezentat joi în revista ştiinţifică Journal of Pediatrics, copii pot fi purtători ascunşi ai coronavirusului şi pot avea un rol mult mai mare în răspândirea acestuia. Potrivit datelor, un copil asimptomativ poate avea o încărcătură virală mai mare decât un adult internat în stare gravă, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Romania TV
20 aug. 2020, 18:11
STUDIU. Copiii asimptomatici ar putea fi mai contagioşi ca adulţii aflaţi în stare gravă

M-au surprins încărcăturile virale ridicate pe care le-am observat la copiii de toate vârstele, mai ales în primele două zile de infecţie”, a declarat Lael Yonker, directoarea Spitalului General din Massachusetts (MGH) şi autoarea principală a studiului. Aceasta a remarcat faptu că încărcăturile virale cu coronavirus ale adulţilor în stare gravă sunt „semnificativ mai mici” faţă de cele ale unui „copil sănătos” infectat, dar asimptomatic.

Citeşte şi: STUDIUL care arată că anticorpii blochează noul coronavirus

„În timpul acestei pandemii de COVID-19 am examinat în principal pacienţii cu simptome şi din acest motiv am ajuns la concluzia greşită că marea majoritate a celor infectaţi sunt adulţi”, semnalează Alessio Fasano, directorul Centrului de Cercetare pentru Imunologie şi Biologie Muconazală de la MGH, care atenţionează că cei mici „sunt o sursă posibilă de răspândire a virusului şi trebuie ţinut cont de acest lucru în etapele de redeschidere a şcolilor”.

Deşi copiii infectaţi cu COVID-19 nu sunt predispuşi la manifestări clinice la fel de grave ca ale adulţilor, ca purtători asimptomatici sau cu puţine simptome ei pot răspândi virusul inclusiv aducându-l de la şcoală acasă.

Articolul din Journal of Pediatrics subliniază că acesta trebuie să fie un motiv special de preocupare pentru familiile din grupurile socio-economice lovite cel mai dur de pandemie şi pentru familiile în care copiii convieţuiesc alături de vârstnici.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu a făcut senzație la Gala Premiilor GOPO 2025! Actrița a strălucit la 46 de ani
Fanatik.ro
Gigantul din Grecia care va face o investiție majoră în România. Se va deschide o nouă fabrică
Capital.ro
România a pierdut o mare actriță. A fost o adevărată stea. Românii nu o pot uita
Playtech.ro
Cum obții despăgubiri pentru chiriașii care ți-au distrus locuința. Ce șanse ai să-ți repari apartamentul sau casa
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Ce lider PSD se opune ca Lia Olguța Vasilescu să devină premier - SURSE
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
„Rusia se pregătește să atace Moldova”. Raport terifiant cu planurile lui Putin
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Carambol pe Autostrada Soarelui. Șase mașini au fost implicate într-un accident grav în zona Dragalina
Cancan.ro
Ireal câți mici a mâncat Piedone la o singură masă, într-un restaurant din Regie: Șeful ANPC a stabilit un record greu de egalat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Legenda de care România s-a despărțit. Nu se mai naște altul ca el. Românii nu-l pot uita
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Ultimă oră! Incendiu mare la spital. Pacienții sunt evacuați, a fost activat planul roșu
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ministerul Educației retrage sute de diplome ale elevilor olimpici