Șoferița din Buzău, care a lovit cu maşina un agent din cadrul Biroului Poliției Rutiere Buzău, a fost arestată pentru 30 de zile. Pe imaginile de pe camera de supraveghere se vede cum poliţistul pornise cu motocicleta în urmărirea acesteia, după ce sesizase nereguli cu privire la autoturismul condus, defecțiuni la sistemul de semnalizare-iluminare, acesta atenționând-o prin folosirea semnalelor acustice, pentru a opri pe dreapta.
Femeia a ignorat indicaţiile poliţistului. Ba mai mult, a trecut de două semafoare pe culoarea roșie, iar când acesta a trecut în dreptul autoturismului cu semnale acustice și luminoase pentru a o determina să oprească, aceasta a virat cu vădită intenție stânga pentru a-l acroșa. După impact, motocicleta s-a izbit de un taxi și a luat foc, iar polițistul a fost aruncat câțiva metri pe asfalt.
La audieri, şoferiţa le-a spus poliţiştilor că se grăbea pentru că trebuia să ajungă urgent la București și nu a considerat că e necesar să oprească la semnalul polițistului.
„Nu am oprit la semnalul polițistului pentru că mă grăbeam să ajung la București”, le-a spus femeia, potrivit Sindicatul Europol.
Poliţistul buzoian care a scăpat miraculos după un accident de motocicletă provocat de şoferiţa pe care o urmărea este convins că femeia a încercat să-l omoare.
„Dânsa mergea pe banda unu, eu pe banda doi. I-am făcut semnal cu braţul şi i-am zis opreşte, opreşte, s-a uitat la mine şi în momentul în care s-a uitat la mine a virat brusc stânga, m-a lovit, s-a redresat şi şi-a continuat deplasarea. În momentul în care m-a lovit, am dat drumul la motocicletă, eram conştient că mă duc în taxi, şi mă rugam ca taxiul din faţa mea să oprească în timp util, să nu mă lovească. M-am ridicat, am luat staţia şi am dat-o în urmărire să nu scape pentru că m-am gândit că e ceva foarte grav”, a declarat agentul principal Adrian Popa, citat de Adevărul.
Poliţistul s-a ales din accident cu o entorsă la încheietura mâinii drepte şi va sta 14 zile în concediu medical.
„Sută la sută a fost intenţie, pentru că s-a uitat la mine. Nu i-am înţeles gestul. Eu în permanenţă am mers în spatele femeii. Sigur că m-a văzut de când m-a depăşit de la Democraţiei cu Unirii, unde am observat abaterea. Eu, văzând că nu opreşte, am intrat în depăşirea maşinii, ea pe banda unu, eu pe banda doi. Când i-am făcut semn cu braţul, m-a văzut şi pentru că a observat că nu poate să scape de mine pentru că o urmăream de la o distanţă foarte mare, m-a lovit şi fără să pună frână şi-a continuat drumul. Nu a avut nici cel mai mic semnal că a vrut să oprească sau să vadă despre ce e vorba”, a mai declarat agent principal Adrian Popa.
Între timp, şoferiţa vinovată a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, cea mai gravă dintre acuzaţii fiind tentativa de omor. Femeia de 32 de ani, de profesie psiholog şi angajată a RA-APPS, le-a spus poliţiştilor că se grăbea să ajungă la București și nu i s-a părut că este necesar să oprească la semnalele agentului.