PSG – BAYERN 0-1. Trofeul Ligii Campionilor 2020 merge la Munchen

Bayern Munchen a învins-o pe PSG, scor 1-0, în finala Ligii Campionilor. Bavarezii au obținut trofeul cu numărul 6 din Champions League. Bayern Munchen, câştigătoarea Ligii Campionilor, va lupta în data de 24 septembrie, la Budapesta, cu deţinătoarea trofeului Ligii Europa, FC Sevilla, pentru Supercupa Europei.  
Romania TV
23 aug. 2020, 18:27
PSG - BAYERN 0-1. Trofeul Ligii Campionilor 2020 merge la Munchen

UPDATE: Bayern Munchen a câștigat finala Uefa Champions League, cu scorul de 1-0, în fața francezilor de la PSG. În urma acestei victorii, Bayern face tripla campionat-cupă-Champions League.

Citește și: OFICIAL – Marcel Ciolacu este președinte ales al PSD: echipa de conducere a noului lider

Golul bavarezilor a fost marcat de francezul Kingsley Coman, în minutul 59. Căpitanul echipei Bayern Munchen, Manuel Neuer, a primit trofeul Ligii Campionilor, duminică seară, de la preşedintele UEFA, Alexander Ceferin, după finala de la Lisabona câştigată, scor 1-0, cu Paris Saint-Germain.

Mai întâi au fost premiaţi arbitrii, între care s-a aflat şi Ovidiu Haţegan, din postura de rezervă, ei fiind aplaudaţi de jucătorii celor două echipe.

Apoi au fost medaliaţi jucătorii echipei franceze şi antrenorul Thomas Tuchel, îmbrăţişaţi pe podium de patronul Nasser Al-Khelaifi. 

Apoi a urmat premierea noilor campioni europeni, care şi-au primit medaliile de la preşedintele UEFA, iar căpitanul Manuel Neuer a ridicat trofeul Ligii Campionilor.

PSG – BAYERN MUNCHEN 0-1, min. 60: GOOOL Bayern! K. Coman înscrie cu capul după o centrare foarte bună venită de la Kimmich.

PSG – BAYERN MUNCHEN 0-0  la pauză după una dintre cele mai spectaculoasse reprize din istoria Champions League.

Min. 32 Navas reuşeşte o paradă miraculoasă la o lovitură de cap excelentă a lui Lewandowski.

Min. 24 Di Maria şutează periculos dintr-o poziţie bună. Argentinianul a tras puternic, însă execuţia sa a ratat ţinta deoarece a fost cu piciorul său slab, cel drept.

Min. 22 Lewandowski loveşte bara după o întoarcere spectaculoasă. Vârful polonez nu s-a remarcat foarte mult până acum, însă doar ghinionul a făcut să nu fie letal.

Min. 18 Neuer îl blochează absolut senzaţional pe Neymar! Portarul german a reuşit o dublă intervenţie la cea mai mare ocazie de gol a partidei de până acum. 

PSG – Bayern, echipe de start: 

PSG: Navas – Kehrer, Thiago Silva, Kimpembe, Bernat – Herrera, Marquinhos, Paredes – Mbappé, Di Maria, Neymar 
Antrenor: Thomas Tuchel

Bayern: Neuer – Kimmich, Boateng, Alaba, Davies – Goretzka, Thiago – Coman, Muller, Gnabry -Lewandowski
 Antrenor: Hansi Flick  


Dacă se vor impune, bavarezii vor egala Liverpool la numărul de trofee ale Ligii Campionilor, urmând să fie pe locul 3 în clasament, după Real Madrid (13 titluri) şi AC Milan (7).

Bayern Munchen a mai câştigat trofeul în 1973–74, 1974–75, 1975–76, 2000–01, 2012–13.

Echipe probabile:

PSG: Rico; Kehrer, Thiago Silva, Kimpembe, Bernat; Verratti, Marquinhos, Herrera; Di María, Neymar, Mbappé. Antrenor: Thomas Tuchel

Bayern Munchen: Neuer; Kimmich, Boateng, Alaba, Davies; Goretzka, Thiago; Perišić, Müller, Gnabry; Lewandowski. Antrenor: Hans-Dieter Flick

Ovidiu Haţegan va fi arbitru de rezervă la finala Ligii Campionilor, unde la centru va fi italianul Daniele Orsato.

Daniele Orsato va fi ajutat la cele două linii de Lorenzo Manganelli şi Alessandro Giallatini.

Arbitri şi asistenţi VAR vor fi Massimiliano Irrati (Italia), Marco Guida (Italia), Roberto Diaz Pérez del Palomar (Spania) şi Alejandro Hernández Hernández (Spania).

Ceremonia de premiere va fi condusă de preşedintele UEFA, Aleksander Čeferin.

Meciul va fi transmis în România de Telekom Sport şi Digisport.

PSG – BAYERN MUNCHEN LIVE VIDEO ONLINE STREAMING. Bavarezii nu-şi vor schimba stilul pentru a-i bloca pe Neymar şi Mbappe

Bayern Munchen nu-şi va schimba stilul de joc pentru Neymar şi Mbappe, a declarat Hansi Flick, antrenorul bavarezilor, într-o conferinţă de presă înaintea finalei Ligii Campionilor, de duminică, împotriva lui Paris Saint-Germain, relatează AFP.

„Presingul sus este ceea ce ne caracterizează. Lăsăm puţine spaţii adversarului, dar evident spaţiul în spatele liniei noastre de fund este mai mare. Am revăzut meciurile cu Barcelona şi Lyon şi va fi important pentru noi să fim atenţi la pasele lor în adâncime şi să nu le lăsăm mingea. Sigur că ştim că Parisul are jucători foarte rapizi, dar în ultimele zece luni ne-am impus filosofia, să presăm sus a fost garanţia succesului nostru şi nu vom schimba mare lucru”, a afirmat tehnicianul campioanei Germaniei.

El a vorbit despre jucătorii săi Benjamin Pavard şi Jerome Boateng, care sunt incerţi pentru finală. „Sunt bucuros, ca noi toţi, că Benjamin Pavard a revenit în lot, ştiu că a avut un sezon formidabil şi că ne face bine, inclusiv prin starea lui de spirit. Nu sunt convins că va fi pregătit 100%. Astăzi (sâmbătă) mai e un antrenament, după care vom vedea cum facem echipa”, a spus Flick.

„Jerome Boateng (accidentat în meciul cu Lyon – n. r.) se va antrena astăzi. Sunt un antrenor căruia îi place să aştepte ultima şedinţă înaintea partidei pentru a se hotărî. Vom vedea.”

Despre PSG, Flick a spus: „Este o echipă foarte bună, care joacă în mare viteză şi are fotbalişti foarte buni. Nu doar în atac, ci şi în linia de fund, cu Thiago Silva şi Marquinhos. Au luat doar cinci goluri în Liga Campionilor, se vede că nu doar atacul lor funcţionează, ci şi apărarea. Avem un plan, sper că-l vom putea aplica. Nu vom putea câştiga decât dacă vom fi toţi la capacitate maximă, numai aşa.”

PSG – BAYERN MUNCHEN LIVE VIDEO ONLINE STREAMING. Fără zone dedicate fanilor la Paris

Finala Bayern – PSG va avea loc duminică, pe Estadio da Luz din Lisabona, de la ora 22:00.Primăria Parisului şi surse din cadrul poliţiei au anunţat că în capitala Franţei nu vor fi organizate zone dedicate fanilor, duminică, în ziua finalei Ligii Campionilor, dintre PSG şi Bayern Munchen, relatează AFP.

Potrivit Annei Souyris, oficial din cadrul primăriei Parisului, primarul Anne Hidalgo nu este de acord să existe fan zone-uri.

În zona Parisului, situaţia sanitară este din ce în ce mai tensionată, din cauza coronavirusului.

“Trebuie să existe o sărbătoare, dar trebuie să ne obişnuim să sărbătorim altfel”, a spus Souyris, care a recomandat să fie grupuri mici de cel mult zece persoane, în locuri în care se poate respecta distanţarea socială.

Anne Souyris a precizat că propunerea organizării de fan zone-uri, venită miercuri din partea ministrului delegat al Sportului, Roxana Mărăcineanu, este una “proastă, care nu reflectă şi nu are sens din punct de vedere sanitar”.

Mii de fani au sărbătorit, marţi seară, la stadionul Parc des Princes şi pe Champs-Elysees, calificarea echipei Paris Saint-Germain în finala Ligii Campionilor.

Finala Ligii Campionilor, PSG – Bayern Munchen, va avea loc duminică seară, la Lisabona.  

inala UEFA Champions League 2020 se va disputa la Lisabona cu începere de la ora 22:00 între PSG şi Bayern Munchen. Cele două echipe au reuşit să ajungă la finish după un Final 8 inedit cauzat de pandemie.

PSG îşi poate vedea în sfârşit împlinit cel mai mare vis. Clubul francez a investit sume uriaşe în ultimii ani pentru a câştiga UEFA Champions League, dar abia acum are o şansă reală de a obţine cel mai râvnit trofeu.

De partea cealaltă, Bayern Munchen are posibilitatea de a câştiga pentru a şasea oară trofeul UEFA Champions League. Nemţii au triumfat de trei ori în vechiul format al competiţiei (1974, 1975, 1976) şi de două ori în noul format (2001, 2013). Bayern Munchen revine într-o finală de Champions League după 7 ani.

PSG – Bayern, ora 22:00. Recordul lui Lewandowski

Robert Lewandowski are şi un obiectiv personal în finală. Atacantul polonez în vârstă de 32 de ani al lui Bayern este cel mai bun marcator al actualei ediţii de UEFA Champions League.

Lewandowski are 15 goluri marcate până acum şi dacă va marca de cel puţin două ori în finală îl va egala pe Cristiano Ronaldo. Starul portughez deţine recordul pentru cele mai multe goluri reuşite într-o ediţie de UEFA Champions League, 17.

PSG – Bayern, ora 22:00. Plecarea căpitanului

Finala UEFA Champions League 2020 va fi ultimul meci pentru Thiago Silva în tricoul celor de la PSG. Adus de la AC Milan în 2012 pentru 42 de milioane de euro, fundaşul brazilian a devenit rapid unul dintre jucătorii de bază ai echipei din Paris.

Silva a câştigat de şapte ori campionatul în Franţa şi speră să îşi încheie parcursul la PSG cu trofeul UEFA Champions League.

PSG – Bayern, ora 22:00. Cum au ajuns în finală

După ce au trecut de faza grupelor, cele două echipe au jucat în optimi un meci în dublă manşă. Apoi, competiţia a fost oprită din pricina pandemiei de coronavirus, iar la reluare partidele eliminatorii s-au disputat într-o singură manşă.

PSG le-a eliminat pe parcurs pe Borussia Dortmund (1-2, 2-0), Atalanta (2-1) şi Leipzig (3-0). De partea cealaltă, Bayern le-a eliminat pe Chelsea (3-0, 4-1), Barcelona (8-2) şi Lyon (3-0).

Finala UEFA Champions League 2020. Bayern vs PSG: cine a cheltuit mai bine?

Giganţii de la Bayern şi PSG se înfruntă în finala UEFA Champions League de anul acesta. Chiar dacă cele două echipe se aseamănă în privinţa dominării din campionatele interne, au filosofii de piaţă diferite.

La PSG şeicii din Qatar fac legea şi dau bani grei pe orice jucător. La Bayern, pe de altă parte, politica de transferuri diferă enorm. Bavarezii preferă să îşi crească jucătorii sau să îi cumpere de tineri, pe bani mai puţini şi să îi formeze.

PRIMUL 11 BAYERN ÎN SEMIFINALE (sumele, exprimate în euro)

  • Neuer  – 30M
  • Davies – 10M
  • Alaba – 150.000
  • Boateng – 13.5M
  • Kimmich – 8.5M
  • Goretzka – GRATIS
  • Thiago – 25M
  • Perisic – ÎMPRUMUT
  • Muller – ACADEMIE
  • Gnabry – 8M
  • Lewandowski – GRATIS
  • TOTAL – – 95.15M

De aceea, primul 11 al lui Bayern din semifinale a costat în total puţin peste 95 de milioane de euro, iar cel mai scump jucător a fost Manuel Neuer cu 30 de milioane.

PRIMUL 11 PSG ÎN SEMIFINALE (sumele, exprimate în euro)

  • Rico – ÎMPRUMUT
  • Bernat – 5M
  • Kimpembe – ACADEMIE
  • Thiago Silva – 42M
  • Kehrer – 37M
  • Paredes – 40M
  • Marquinhos – 31.4M
  • Herrera – GRATIS
  • Mbappe – 145M
  • Neymar – 222M
  • Di Maria – 63M
  • TOTAL – 585.4M

La PSG, echipa de star a costat de peste 6 ori mai mult. 585,4 milioane de euro au dat milionarii de la Paris, dintre care 222 de milioane doar pe Neymar.

VALOARE ECHIPĂ BAYERN + TOP 5 JUCĂTORI

  • Bayern – 928.55M
  • Kimmich – 75M
  • Gnabry – 72M
  • Alaba – 65M
  • Davies – 60M
  • Lewandowski – 56M

În ceea ce priveşte valoarea totală a loturilor, situaţia este una paradoxală. Bayern are echipa mai valoroasă, în timp ce PSG are jucătorii mai scumpi luaţi individual.

PSG – Bayern, ora 22:00. Echipele probabile

PSG: Navas – Kehrer, Thiago Silva, Kimpembe, Bernat – A. Herrera, Marquinhos, Paredes – Di María, Mbappe, Neymar
Antrenor: Thomas Tuchel

BAYERN: Neuer – Pavard, J. Boateng, Alaba, Davies – Kimmich, Goretzka – Gnabry, T. Müller, Perisici – Lewandowski
Antrenor: Hans Flick

Spynews
Mireasa - Capriciile iubirii. Situația Ramonei, motiv de discuție în casa băieților. A recunoscut că are un copil. Ce părere are Ionuț despre ea
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Cele 6 zodii care vor avea cea mai bună toamnă din viața lor. Belșug și opulență în viitorul lor
Capital.ro
Se confiscă banii românilor. Trebuie să declari și să plătești la stat: „Efectul va fi vizibil”
Playtech.ro
Mirela Vaida, apariție de INFARCT! S-a pozat DEZBRĂCATĂ, a lăsat la vedere…
DailyBusiness
Veste minunată pentru români! SCAD ratele la creditele bancare
Adevarul
Bombardiere nucleare rusești și chineze ar fi încercuit coasta americană din Alaska. SUA și Canada au mobilizat mai multe avioane de vânătoare
Spynews
Sărbătoare mare în familia unui fost cuplu de la Insula Iubirii! Fetița lor, Emma a împlinit doi ani
Spynews
Arestări masive într-o grupare acuzată de legături cu frații Tate! Cum au ajuns mafioții italieni să invadeze țara noastră cu camioane pline de droguri
Evz.ro
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
După Roxana Dobre, şi sora lui Salam a păţit-o GRAV! S-a ajuns la păruială şi înjurături
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris
Capital.ro
Devine interzis în România. S-a dat ordin în toate țările UE de la 1 ianuarie 2025
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
FCSB învinge Maccabi Tel Aviv și asigură o sumă importantă de la UEFA
MediaFlux
BANI EUROPENI pentru persoanele cu venituri mici. Cine poate lua
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?