Jurnalistul Mihnea Petru-Pârvu a murit la vârsta de 51 de ani. Anunțul trist a fost făcut de realizatorul Antena3 Radu Tudor, duminică, pe Facebook.
„S-a intamplat mult prea repede. Am vorbit cu el de 4 ori in ultimele 48 de ore. Facuse o criza hepatica pe fondul citostaticelor si era la ATI Rm Valcea. Conducerea Spitalului Militar Central s-a implicat exemplar pentru reinternarea lui pe Sectia Oncologie, fiind adus de urgenta cu o ambulanta la Bucuresti. Din pacate s-a stins dupa ce a ars ca o torta. Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Țache”, scrie Tudor pe Facebook.
Reporter de Cursă Lungă! Așa îi plăcea să-și marcheze reportajele. Acum a început o cursă fără de sfârșit! Într-o lume fără durere și suferință.
Mihnea Petru-Pârvu avea 51 de ani și era considerat unul din cei mai buni autori de reportaje și anchete din presă. Fusese premiat de Clubul Român de Presă în 2005 la secțiunea de reportaj. Lucrase în presă încă de la începutul anilor 1990, la Evenimentul Zilei. Avea să mai treacă pe la România Liberă, Cotidianul, Adevărul, scria în orice gen jurnalistic, avea umor, iar reportajul de televiziune începuse să-i placă datorită posibilităților de exprimare.”, scrie Dan Andronic, proprietarul Evenimentului Zilei despre Mihnea Petre-Pârvu