Tot scandalul a început la o terasă din Oradea, după ora 24, când, potrivit legii, localurile trebuiau să fie închise, barul avea încă mai mulţi clienţi, strânși să sărbătorească o zi de naştere.
La sosirea echipajelor mixte de control, doi dintre cei prezenţi ar fi comentat, folosind un limbaj licenţios la adresa poliţiştilor, unul dintre ei s-ar fi pus chiar în faţa uşii localului, explicând că este o petrecere de ziua sa, încercând să-i oprească pe poliţişti să intre, pentru a nu închide localul, scrie ebihoreanul.ro.
Ulterior, tinerii au fost ridicaţi cu forţa de luptătorii SAS ai Poliţiei Bihor.
Patronul terasei unde ar fi început incidentul, Cornel Hodişan, neagă că ar avea vreo legătură cu localul său. „Era 12.30, noaptea, când au venit echipajele de control. Oamenii plecau deja, erau ridicaţi, mergeau spre taxiuri. Au fost mai mulţi, şi da, a fost un medic care şi-a sărbătorit ziua de naştere. Au fost 24 de persoane, pe terasă, nu erau băuţi, nu au făcut scandal.
Pe poliţişti nu i-a oprit nimeni să intre, iar cei doi care au fost reţinuţi nu s-au adresat poliţitilor, au vorbit între ei, şi nu pe terasă, ci pe stradă. Unul e medic, celălalt are două mastere, nu sunt haimanale. Oricum, nu poţi impune lucruri prin frică„, susţine Hodişan pentru sursa menţionată mai sus.
Cert e că, în urma incidentului, cei doi orădeni au fost sancţionaţi pentru împiedicarea organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu, faptă prevăzută ca şi contravenţie în Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
„A fost o procedură de încătușare normală. Cele două persoane au fost sancţionate cu 3.000 lei, respectiv 6.000 lei„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, arătând că şi patronul localului a primit o invitaţie scrisă de la inspectorii ITM să se prezinte la sediul instituţiei.