Când va ieși România din starea de alertă. Țara noastră se află într-o continuă STARE DE ALERTĂ încă din luna mai a anului 2020, după două luni în care a fost instituită STAREA DE URGENȚĂ.
Ludovic Orban a fost premier atunci când s-a decis atât starea de alertă, cât și starea de urgență. Acum, președintele PNL, susține că România va reveni la normal abia în momentul în care numărul de persoane vaccinate și al celor care au fost infectate ”va ajunge la un nivel semnificativ”. Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței de presă de la Deva.
Citește și: Și-a făcut bagajele și a plecat de acasă, lăsând în urma ȘASE COPII! Motivul este incredibil
”Când se va ajunge la un nivel semnificativ de vaccinare (n.r. vom ieși din starea de alertă), un procent semnificativ, la care se adaugă cei care au avut covid și dobândesc anticorpi. E greu să fac o predicție. Văd că epidemiologii sunt destul de rezervați în a face predicții, nu doar la noi, ci și la alții. Cu cât mai mulți oameni respectă normele, cu cât mai mulți oameni sunt vaccinați, cu atât mai repede viața noastră se va apropia de normal”, a declarat Ludovic Orban.
Ludovic Orban a fost întâmpinat de protestatari la Deva
Președintele PNL a fost întâmpinat la Deva de zeci de protestatari care și-au exprimat nemulțumirea față de frigul din apartamente. Orban a participat alături de eurodeputatul Siegfried Mureșan la o acțiune de prezentare a Programului Național de Redresare și Reziliență.
Zeci de angajați ai Termocentralei Mintia au organizat un protest în apropierea locației în care se va desfășura întâlnirea. Totul, după ce aproximativ 4.000 de locuințe nu au căldură în această perioadă deoarece Termocentrala Mintia este oprită, conform HD24.ro.
Ludovic Orban și Siegfried Muresan vor prezenta autorităților locale „Programul Național de Redresare și Reziliență – Bani europeni pentru dezvoltarea județului Hunedoara”.