Colegii au sunat la 112, un echipaj SMURD a sosit la fața locului pentru a-i acorda primul ajutor, dar lupta pentru viața actorului părea pierdută. Paramedicii l-au resuscitat zeci de minute, însă nu l-au putut salva.
„Se spune că teatrul nu moare niciodată. Este nevoie de teatru pentru că ne pune oglinda vieții în față, cum spunea Shakespeare. Ne regăsim în poveștile de pe scenă, în biografiile personajelor aduse pe scenă. Eu zic că teatrul este un balsam. Teatrul mai este și cel care sedimentează istoria unei omeniri, pentru că înmagazinează cel mai bine momentele cheie ale civilizației umane.“, spunea cu ceva vreme în urmă actorul.
Cine a fost Marius Cisar?
Marius Cisar a fost absolvent al Academiei de Arte George Enescu din Iaşi, Facultatea de Teatru, promoția 1994 și a lăsat în urmă o carieră bogată. Acesta a jucat în peste 50 de piese de teatru și și-a încântat publicul cu fiecare reprezentație.
O mare parte din cariera sa a activat ca actor al Teatrului “Sică Alexandrescu” din Braşov, iar din 2009 a ocupat funcţia de manager al Centrului Cultural Reduta. A fost arhitectul festivalului naţional de teatru dedicat liceenilor, „Amprente”, și a creat un festival național de teatru politic, destinat teatrelor profesioniste, numit „Scenele Memoriei”.
Pe lângă reprezentațiile de pe scena teatrului, Marius Cisar a derulat și alte activități demne de laudă. Timp de doi ani a fost profesor de dicție la Universitatea de Jurnalism Româno-Canadiană. Apoi a mai colaborat cu Institutul Cultural Român ca profesor în cadrul Taberei Internaționale de limbă, cultură și civilizație românească. A fost mentor în cadrul școlii de televiziune IMedia Pro, unde a predat disciplina „Arta vorbirii”. Însă cel mai bine s-a simțit în postura de actor.
„Dacă un actor are ceva special, e acel simț în plus pe care și-l dezvoltă și care-i permite să-și exteriorizeze emoțiile, astfel încât ele să ajungă sub formă de energie la public. În actorie este vorba de foarte mult altruism, generozitate și o iubire nețărmurită. E genul de meserie în care dacă nu este armonie, nu te bucuri de armonie nici în viața privată. Este o dependență foarte puternică între destinul meu artistic și destinul meu ca simplu om”, declara actorul în anul 2019.