Întrebată la o emisiune tv care este calendarul modificat al majorării pensiilor după stabilirea procentului de 14, Violeta Alexandru spune că efectele crizei se văd în continuare în economie.
„Criza nu s-a terminat, efectele ei se văd în economie în continuare şi ca atare un răspuns privind următoarele creşteri (ale punctului de pensie – n.r.) nu pot fi luate decât printr-o permanentă evaluare a situaţiei din economie. (…) Putem să constatăm că economia îşi revine cu dificultate, sunt domenii care au revenit, sunt domenii care au avut şi sunt unele care au avut şi surplus pentru că au avut genul de activităţi care au fost căutate în această perioadă, dar sunt foarte multe domenii care îşi revin cu dificultate. Prin urmare, eu nu vând iluzii, eu nu sunt omul care să promită celor care ne privesc lucruri pe care în acest moment nu le avem suficient de clare cu privire la evoluţia economică şi la încasările la buget”, a declarat Violeta Alexandru marţi seară, la TVR.
Ministrul Muncii a subliniat că România este singura ţară europeană care face majorări de venituri în această perioadă.
„În momentul în care economia îşi va reveni şi lucrurile sunt pe stabilitate se poate redeschide discuţia (…) însă creşterea făcută în acest moment este o creştere fundamentată şi răspunde posibilităţilor pe care le are bugetul după o perioadă extrem de dificilă”, a adăugat Alexandru.
Aceasta a precizat, întrebată fiind dacă vor fi probleme cu lichidităţile, că „nu are acest semnal” în acest moment cu privire la o criză de lichidităţi cu care să se confrunte autorităţile.
Citeşte şi Se reduce vârsta de pensionare. Proiectul a trecut de Camera Deputaţilor