Dr. Rafila a explicat la Digi24 că aceste simulări pot fi făcute cu elevi veniţi pe bază de voluntariat pentru ca, astfel, să fie demonstrată eficienţa măsurilor sanitare, propuse de autorităţi.
„Putem încerca o zi, două, se pot găsi copii care să fie aduşi de părinţi, eventual pe bază de voluntariat, şi să vedem cum funcţionează o astfel de clasă, cum suportă copiii masca timp de 4-5 ore, care sunt elementele care ar putea să apară, pentru că sunt lucruri la care pur şi simplu nu ne gândim în acest moment, dar dacă facem o simulare, putem să vedem care sunt punctele slabe, putem să intervenim, să renunţăm, poate, la anumite lucruri pe care le hotărâm acum, pentru că e de preferat să facem lucrurile bine înainte de începerea anului şcolar”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, conform sursei citate.
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie consideră că această simulare ar fi utilă înainte de adoptarea unor acte normative pentru nu cuprinde în ele măsuri inaplicabile sau mai puţin aplicabile.
Referitor la separatoarele de plexiglas, Alexandru Rafila afirmă că acestea pot fi periculoase şi pot limita posibilitatea de mişcare a elevilor.
„În primul rând, dacă vrem să diminuăm riscul de transmitere, grupurile de copii care se află în acelaşi timp într-o incintă ar trebui să fie mai mici. Înţeleg că acest lucru este mai greu de obţinut, sunt clase, ştiţi bine, de 35 – 40 de copii, care ar trebui să funcţioneze în acelaşi spaţiu în care au funcţionat şi până acum şi în acelaşi interval de timp şi atunci probabil că a existat o gândire cum să facem să diminuăm riscul de transmitere a infecţiei. Eu nu ştiu cum va funcţiona un astfel de sistem cu separatoare de plexiglas, mai ales că discutăm de copii mici, care se pot împiedica de aceste separatoare atunci când se mişcă prin clasă”, a spus Alexandru Rafila, conform sursei citate.
Reprezentantul României la OMS a vorbit şi despre adaptarea măştilor de protecţie la dimensiunea craniului copiilor pentru a furniza o protecţie corespunzătoare.
„Dacă ne hotărâm într-adevăr că se vor utiliza măştile în timpul orelor, atunci să le folosim încât să aibă şi efectul scontat, adică de împiedicare a transmiterii acestei boli”, a spus medicul.