Prefectul Bucureştiului se pregăteşte să carantineze capitala: „Trebuie să vedem dacă putem face ceva sau ne pregătim de această situaţie”

Alin Stoica, prefectul capitalei, anunță că, în condițiile în care spitalele din București sunt din nou în criză de locuri la ATI pentru bolnavii de COVID-19, autoritățile locale vor încerca să sprijine aceste unități.
George Russo
14 mart. 2021, 19:29
Prefectul Bucureştiului se pregăteşte să carantineze capitala:

Prefectul Bucureştiului a declarat că se va întâlni miercuri cu reprezentanţii DSP şi ISU, pentru a discuta posibile măsuri suplimentare, astfel încât să nu se ajungă la incidenţa de 6 infectaţi la mia de locuitori, care, conform legii, ar însemna carantinarea imediată a capitalei.

Până miercuri însă, prefectul capitalei, Alin Stoica, anunță la Europa FM că luniva discuta cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și cu cei ai ISU despre evoluția pandemiei în Capitală, care acum este de aproape 4 la mia de locuitori.

„Dacă pot fi luate măsuri suplimentare de prevenire a carantinării, le vom adopta.

Voi solicita atât DSP, cât și ISU să vedem seria de date și să facem o mică prognoză, să vedem în a doua parte a săptămânii dacă se păstrează trendul. Dacă se păstrează, să avem o altă ședință și să vedem dacă se impun alte măsuri în anticiparea carantinării, trebuie să vedem dacă putem face ceva să prevenim această evoluție sau să ne pregătim pentru această situație.”, a spus prefectul Alin Stoica pentru sursa citată.

Prefectul Bucureştiului, numit în urmă cu mai puţin de o săptămână

Guvernul a aprobat în ședința din 10 martie numirea unui nou prefect de București. Această funcție îi revine alianței USR-PLUS, a cărei propunere a fost Alin Stoica, avocat și președintele filialei PLUS Sector 6.

Timp de doi ani (2016 – 2018), Alin Stoica a reprezentat societatea civilă în una dintre comisiile Consiliului Economic și Social – Comisia pentru relații de muncă, politică salarială, incluziune socială și sănătate, se arată într-un comunicat USR-PLUS. Atribuțiile acestei comisii sunt de revizuire și avizare a tuturor proiectelor de legislație în domeniu.

Propunerea formaţiunii USR-PLUS a stârnit nemulțumirea lui Adrian Muraru, secretar general adjunct PNL București. Muraru a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj al lui Alin Stoica în care acesta îl ataca pe Nicușor Dan și spunea despre acesta că susținerea arătată PNL îl va scoate din viața politică după cei 4 ani de mandat la primărie. Muraru este de părere că Alin Stoica nu are competenţe administrative şi îl avertizează să fie atent atunci când semnează ceva.

Citeşte şi: Un oraș mare din România INTERZICE centralele de apartament!

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Zodiile care vor renaște de Înviere. Cinci nativi intră sub protecție de la Dumnezeu
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România toată. Anunțul care răstoarnă totul: Îi așteaptă la cotitură
Playtech.ro
De ce se mănâncă miel de Paște. Orice român îl consumă fără să ştie semnificaţia
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Români sancționați de CNA. Postări șterse de pe rețelele de socializare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță s-a stins. A lăsat în urmă o moștenire artistică greu de egalat. Va rămâne în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității
MediaFlux
Rusia activează „Soneria Apocalipsei”? Mesajele ciudate transmise de stația secretă UVB-76 au panicat lumea
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți