Postul Paştelui 2021. Ce este bine să faci în Lunea curată şi în Marţea strâmbă. Motivul pentru care, în cea de-a doua zi a postului, femeile trebuie să meargă la cârciumă

Postul Paştelui durează şapte săptămâni, iar în 2021 acesta ţine din 15 martie până pe 1 mai. Primele zile ale postului au o semnificaţie aparte. Pe 15 martie este Lunea curată, iar a doua zi este Marţea strâmbă sau Spolocania. Acestor două zile le sunt specifice o serie de tradiţii şi superstiţii pe care mulţi le respectă chiar şi în zilele noastre, deşi originea lor se pierde în negura vremurilor.
Oana Anghel
15 mart. 2021, 08:58
Postul Paştelui 2021. Ce este bine să faci în Lunea curată şi în Marţea strâmbă. Motivul pentru care, în cea de-a doua zi a postului, femeile trebuie să meargă la cârciumă
Femeie în biserică. Sursa FOTO: spencertunickforum.com

Postul Paştelui 2021. În trecut, în Lunea curată, oalele normale, în care se găteau mâncăruri de dulce, erau urcate în pod azi, pentru post fiind folosite alte vase. În Marţea strâmbă, sau Spolocania, femeile luau furca de tors şi mergeau la crâşma din sat pentru a „spăla” mâncarea de dulce pe care o consumaseră până atunci cu ţuică.

Postul Paştelui 2021. Tradiţii şi superstiţii în Lunea curată şi în Marţea strâmbă

În trecut, vasele în care se gătea de dulce erau spălate, apoi urcate în pod, urmând ca, pe perioada postului, gospodinele să gătească doar în vase speciale pentru acest tip de bucate, scrie Ziarul de Iaşi. În prima zi a postului, nicio altă activitate nu era permisă, în afara mersului la biserică.

În Marţea strâmbă, sau Spolocania, femeile luau furca de tors şi mergeau la crâşma satului pentru a „spăla” mâncarea de dulce consumată până atunci cu ţuică. De asemenea, exista credinţa că rachiul fiert cu piper va face ca lanurile de cânepă să crească mai mari. Tot în această zi de marţi din post se mânca doar pâine nedospită şi se bea moare de varză.

Citeste si Postul Paştelui 2021. Când este dezlegare la peşte

Tradiţii şi superstiţii în Postul Mare

Pe parcursul Postului Mare, credincioşii respectă o serie de tradiţii şi superstiţii menite să le aducă sănătate şi bunăstare. Una dintre cele mai cunoscute tradiţii are legătură cu „Ziua lui Sân-Toader”, tradiţia populară vorbind de nenumărate pedepse pentru cei care nu respectau acest sfânt. Se spune că „Sân-Toader” şi caii săi rup lanţul Sfântului Ioan şi astfel se dă drumul la anotimpul călduros. Despre caii lui „Sân-Toader” se spune, de asemenea, că păzesc Soarele pentru a nu fugi şi salvează omenirea de la noaptea cea veşnică. Astfel, acestora le sunt consacrate de la cinci la doisprezece zile, începând cu Lunea curată.

În prima săptămână a postului, credincioşii participă la slujbele de seară şi la Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Totodată, îîn această perioadă de început a postului, este bine ca oamenii să nu se certe cu nimeni, ba, mai mult, să încerce să repare relaţiile cu cei cu care au avut dispute în trecut.

Citeste si Postul Paştelui 2021. Ce nu ai voie să faci pe durata celor 40 de zile de post

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Călin Georgescu iese la rampă. A făcut anunțul serii: Cu orice preț...
Playtech.ro
Ţara europeană care intră în faliment imobiliar, românii sunt afectaţi. Preţurile au scăzut
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Economiile românilor, în mare pericol. Avertizare de la BNR
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
„Muream şi eu cu el. M-a salvat pe mine” Declarațiile cutremurătoare ale mamei lui Vali, martoră a accidentului în care fiul său și o tânără însărcinată și-au pierdut viața, în Constanța
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Victor Ponta, acuzat de înaltă trădare: „Locul trădătorilor e la închisoare, nu la Cotroceni”. Cine îi face plângere
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda