Daniel Ghiţă, un nou derapaj: „Pesediştii sunt ca evreii care aveau o bandă pe mână în timpul războiului”

Deputatul PSD Daniel Ghiţă, care a atras atenţia prin numeroasele greşeli de exprimare pe care le-a făcut de la tribuna Parlamentului, aduce în atenţia publicului o nouă declaraţie. Ghiţă asemuieşte parlamentarii PSD cu evreii care „aveau o bandă pe mână în timpul războiului”. 
Filip Stan
15 mart. 2021, 11:38
Daniel Ghiţă, un nou derapaj:

Daniel Ghiţă, luptătorul K1 devenit deputat PSD de Ilfov, a ajuns, zilele acestea, cel mai vizibil personaj politic de la noi după ce, în Parlament, a încercat să țină un discurs în care să îl facă praf pe un adversar din USR PLUS, reușind însă să facă KO limba română.

Daniel Ghiţă a revenit luni cu explicaţii despre bâlbele de la prima declaraţie din Parlament: „Ni… Daniel Ghiţă a declarat duminică, la postul de televiziune B1 TV, că parlamentarii PSD sunt stigmatizaţi în Parlament precum evreii în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. „Suntem ca evreii care aveau o bandă pe mână în timpul războiului, aşa sunt acum pesediştii, suntem jigniţi în permanenţă”, a spus deputatul. Acesta susţine că cei de la USR-PLUS sunt în permanenţă cu ochii pe el: „Mă jignesc, spun lucruri, după care pun telefonul pe mine. Nu pot să le fac nimic. Aşa se întâmplă în permanenţă în Parlament, în loc să-şi vadă de treabă”.

Daniel Ghiţă, deputat din partea PSD şi fost kickboxer, a devenit viral cu un discurs susţinut în plenul Camerei Deputaţilor, după ce a luat cuvântul pentru a lansa un atac la adresa deputatului Mihai Poliţeanu de la USR PLUS. În timpul discursului, Ghiţă a atras atenţia prin numeroasele greşeli de exprimare pe care le-a făcut, în ciuda faptului că a rostit discursul de pe foaie.  Ulterior, deputatul a explicat că a fost prima declaraţie susţinută în Parlament şi a fost „teribil de emoţionat”, lucru care arată de fapt „respect”, spre deosebire de cei care „calcă peste această instituţie fundamentală a statului român”.

Daniel Ghiță, UMILIT de Marian Godină. Cuvinte grele la adresa deputatului PSD
„A fost prima mea declarație în Parlament și am fost într-adevăr teribil de emoționat. M-am confruntat cu cele mai mari nume din kickboxing-ul mondial din și nu am avut niciodată asemenea emoții. Acest lucru arată însă cât de mult respect Parlamentul, spre deosebire de cei care calcă peste această instituție fundamentală a statului român. Nu se poate nega: am făcut greșeli și o să mai fac. Mi le asum. Învăț din aceste greșeli.

Daniel Ghiţă, atac devastator la adresa lui Nicuşor Dan. „Să candideze la Rahova! Aşa fac golanii de cartier”

Cred că e mai puțin grav ce am făcut eu decât acțiunile actualei majorități care votează legi împotriva poporului român sau decât ce face Guvernul care falimentează România ca să o vândă mai ieftin. Greșelile mele nu îi sărăcesc pe români, nici nu înstrăinează activele statului. Nimeni nu suferă de foame, nici nu moare cu zile din cauza lui Daniel Ghiță, ceea ce nu se poate spune despre PNL și USR care distrug România prin tot ceea ce fac”, a declarat Daniel Ghiță.

https://www.youtube.com/watch?v=8WcwK0-RLjc

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță vremea pentru luna mai. Fenomenul meteo care pune stăpânire pe toată țara în final de lună
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai