Florin Salam a fost unul dintre artiştii care au fost invitaţi să cânte la multe evenimente desfăşurate în plină pandemie, evenimente la care participanţii au primit amenzi uriaşe. Şi nici artiştii nu au fost scutiţi de astfel de amenzi. Florin Salam a declarat, însă, la emisiunea Xtra Night Show, că a respectat măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului, ţinând la distanţă participanţii la evenimentele la care a cântat.
Potrivit spuselor sale, deși avea peste 20 de concerte programate pentru 2020, din cauza restricțiilor a fost nevoit să le reprogrameze, ajungând să susţină doar două.
„E greu pentru toată lumea, nu doar pentru noi, pentru orice meserie. Aveam vreo 20 și ceva de concerte aproape zi de zi și am anulat. Am apucat să cânt doar două, dar am reprogramat și când va veni timpul le ducem la bun sfârșit. Au mai fost petreceri private la care trebuia să fiu neapărat acolo, o cântare, două, nu a fost foc. Am ținut clientul mai la distanță, „nu te apropia” i-am zis. Mai vedeai că vine cu un pachet din ăla (pachet cu bani – n.red.), făceai așa (face semn cu mâna – n.red.) „Poți să vii”. Glumim, ne adaptăm”, a spus Florin Salam.
În cadrul aceluiaşi interviu din emisiunea Xtra Night Show, Florin Salam şi Roxana Dobre au precizat că nu este vorba decât despre mici divergenţe, care există în fiecare cuplu. Artistul îi este recunoscător soţiei lui pentru că îi este foarte dedicată.
„Roxana e implicată în tot ce însemn eu, altfel nu am putere. Ea știe doar de bărbatul ei, să-l știe sănătos, să fie cu capul pe umeri, să-i știe iubirea”, a spus manelistul.
Citeste si Florin Salam părăseşte România? Şi-a cumpărat o casă în altă ţară: „Decizia a fost grea”
În urmă cu câteva zile, Florin Salam a fost surprins de paparazzii Spynews petrecând cu mai multe femei, printre care nu se afla şi Roxana Dobre. Referitor la această escapadaă a soţului ei, Roxana a spus că în orice cuplu există mici divergențe, dar asta nu este un motiv suficient de puternic încât să se pună problema despărţirii.
„Suntem noi singurii care ne certăm? Ne-ați văzut despărțiți? Toată lumea se ceartă. Atunci când te cerți înseamnă că te iubești, atunci când nu te desparți înseamnă că iubirea e atât de puternică încât nimeni nu poate să ne rupă unul de celălalt. Cum l-aș descrie? Este bărbatul inimii mele, ce să zic? Noi încă nu ne-am consumat flacăra aia să zic așa pentru că soțul meu are meseria pe care o are și fiind tot timpul plecat nu ne-am plictisit unul de celălalt”, a ţinut să puncteze Roxana Dobre.