„Și totuși ne trebuie școala
Numai bine ce-am terminat de-sensibilizarea colectivă la răspândirea virusului, că o nouă falsă temă de dezbatere cotrobăie prin minți deja abrutizate, hăituite, obosite: ce ne facem cu deschiderea școlilor? Îi trimitem pe prunci, nu-i trimitem pe prunci, să le dăm mască, să nu le dăm mască, oare se vor spăla pe mâini, poate că nu, dar ce facem cu profesorii, cine-ar trebui să le facă teste, da de unde bani, da de unde soluții,
Și uite-așa se perpetuează zarva, toată lumea-și dă cu presupusul, toată lumea are o impresie,
Toată lumea îi căinează pe părinți, grupurile de mămici zeloase încing diverse hore virtuale,
Pârâie pepenele guvernamental, după ce-om mânca scuipăm semințe.
Astfel că repet: și totuși ne trebuie școala.
Nicio dezbatere nu poate avea loc fără o afirmație de principiu. Ce înseamnă școala, și ce înseamnă că ne trebuie?
Școala, în primul rând, nu înseamnă căscatul gurii la ecran pe-un zoom, pe-un google classroom. Școala înseamnă acel loc unde se duce țâncul dis de dimineață ca să poată să răspundă mai târziu bunicii, ori bunicului care-l întreabă „ce-ai făcut azi copile”, iar răspunsul să fie: „ce să fac, tataie, ute m-am dus și eu la școală”. A nu se confunda, deci, școala cu studiul, lecțiile, învățătura, etțetera. Vorbim de școală, acel bazin de păstrăvi unde merg toți peștișorii să înoate. Cum faci deci, la școală, să rezolvi problema adunării și împărțirii claselor, carevasăzică o simplă artimetică (sic!) organizațională, astfel încât să respecți faimosul refren: poartă mască, salvează o viață.
Îi pui pe gnomi să poarte mască – acesta este răspunsul evident, deloc hilar, câtuși de puțin hazardat și nicidecum îngrozitor. Hai să fim serioși, ce mare brânză? Cine-i cumpără masca? Cine-i cumpără și casca, și jampiera, și pixul cu supereroi, și penarul cu briz-briz-uri, și telefonul ăla jmecher de 1000 de euro să se dea Gogu mare la colegi. Ia mai șoptit cu scandalul, că generația mea de părinți sunt prea des o salcie plângăreață. Dar ce fel de mască-i iei copilului? Și dacă își pierde masca? Dar dacă-i pică pe jos, dar dacă…dar dacă…
Nu mai bine băgați un pic la fondul clasei și-și iau puradeii frumușel măscuța din recipient la intrare? Mare cacariseală. Pe vremea mea nu intrai la ore dacă nu aveai unghiile tăiate. Așa că mai moale cu dramoleta că n-o să facă nicio zgâtie stress post-traumatic de la un pic de sanitație. Unde mai pui că nu vine numai toamna, vine și gripa, vin și rinovirusurile, adenovirusurile, minunile ălea care și până acum dădeau naștere unor veritabile turbioane de muci mai pretutindeni „pe la școală”. Tot statul să vă dea, băi, școală? Da când a fost ultima oară școala un mediu de gratuitate? Doar în mințile voastre comuniste. Ia comentați careva cum e cu Constituția și dreptul la educație. Foarte bine. Eu vorbesc de școală. E altceva.
A doua problemă.
Cum găsim noi copilul pozitiv la covid și vai de noi, ce ne facem dacă se întâmplă? Păi ce să facem, aplicăm ce-am învățat. Aplicăm ce-am învățat și ne purtăm disciplinat. Unde mai pui că dacă e infectat copilul, dar dascălul, DASCĂLUL fir-ar să fie, știe și el o țâră de sănătate publică, înseamnă că și-a protejat pulmonul. Respectiv invers. Dacă dascălul a făcut hapciu, anunță frumos la cancelarie, se găsesc soluții și la asta. În cele din urmă avem nevoie de școală pentru că alternativa, aceea de a NU lăsa copiii la școală, va alimenta motoarele deja răsuflate ale unei psihoze de grup care nu mai răspunde nici la băț, nici la morcov, nici la maioneză politică. Anume odată cu exploatarea copioasă a argumentului „băi, dar copiii” (un fals facil de argumentație) cu proxima ocazie o să-i fugărim cu parul pe guvernanți. Că nu ne-au dat condiții. Că școlile sunt infecte (dar până acum erau dispensare, ha?). Că una, că alta. Bine băi că n-ați clipit când era epidemie de rujeolă, de scarlatină, alte minuni tranzitorii, bine că v-ați trimis toți mucioșii febrili și la grădiniță, și la școală, dar acum stai, avem scrupule, standarde, e o situație fără precedent.
Fără precedent e spuma gâlgâindă de prostie pe care se cocoață care mai de care suleimeniți.
Ne trebuie școală. Nu ca să scăpăm noi, adulții, câteva ore de copii. Cât ca respectivii copii să n-o ia complet prin lucernă de-socializați, îndepărtați unii de alții, retrași în fagurele virtual al statului pe facetime sau pe skype, dornici de prieteni, dornici de comunitate și de comuniune. Școala nu e mall. Școala nu e teatru. Școala nu e sală de concerte. Școala e școală, și cu o minimă investiție sanitară școala poate fi, și va fi, un loc sigur pentru copii câtă vreme (foarte important aspect), TOATĂ lumea își face treaba și revine la bunul obicei de-a-și mai ține dracului fleanca, doar n-am făcut toți o facultate. Culmea e că tocmai ăia mai de condiție medie sunt moderați, flexibili, cumpătați, concilianți. Isterici sunt ăia cu studii superioare care cred că le știu ei pe toate pentru că au citit tot felul de vreascuri pe net.
Școala, ca și spitalul, policlinica, tribunalul, postul de poliție, pușcăria și (hai înjurați-mă un pic) biserica, moscheea, geamia, templul, nu poate fi tratată ca un magazin sătesc. Doar în mintea brocoliană a unora faci ce vrei cu școala, azi o închizi, mâine o muți online, poimâine cumperi repede niște jdemii de tablete să le trimiți la copiii sărmani (care n-au cleștișori de unghii dar deprinderi digitale gârlă), răspoimâine te răzgândești și dai repede vacanță la toată lumea.
Ce naiba, băi, că doar nu v-a pus nimeni să trimiteți un om pe Lună sau să ridicați un nou Bumbești Livezeni. Vi s-a dat în sarcină să stabiliți niște regulamente clare ca să reintre copiii la școală. Ah, că Vasilică e ipohondru și Gheorghiță crede că tot vântul vine de la ruși, asta e problema lor. Dar pentru restul imens majoritar de copii ai țării, școlile se VOR deschide.
Iar tu, și tu, și tu, în loc să clevetiți aiurea online, mai bine puneți dracului mână de la căciulă și asigurați-vă că:
– Toaletele școlii sunt salubre și există apă rece și apă caldă. Apă, ce mama dracului.
– Există săpun, gel de-ăla de îți crapă pielea da moare și virusul un pic.
– Există cordoanele de triaj epidemiologic, ăstea de le folosim mai peste tot, la pachet cu asistenta medicală a școlii și medicul de medicină școlară (apropos, ia scoateți-i acum, zevzecilor, din pălărie după ce v-ați bătut joc niște ani de această ramură)
– Și după ce-ați măsurat de 10 ori, tăiați o dată problema.
Și deschideți școlile, inaugurați frumos anul școlar cu zero elevi în curtea școlii, stabiliți niște minime ghiduri de petrecut recreația, și mai potoliți-vă o dată cu istericalele că până la Covid vă omoară Ion Creangă și povestea aferentă.