Anthony Fauci face un anunţ uriaş, care rescrie regulile din pandemie. „Un metru între oameni poate fi considerat o distanţă acceptabilă”

Dr. Anthony Fauci a declarat că distanța de un metru între copii, la școală, poate fi suficientă pentru ca școlile să se redeschidă în siguranță, în ciuda faptului că recomandările anterioare indicau ca distanţă de precauţie un spaţiu de doi metri între persoane.
Daniel Spătaru
15 mart. 2021, 18:35
Anthony Fauci face un anunţ uriaş, care rescrie regulile din pandemie.

Studiul din care citează dr. Anthony Fauci a fost publicat miercuri, iar rezultatele sale au arătate că între o distanțare fizică de la un metru şiu distanţarea fizică de doi metri, în școlile din Massachusetts, nu a existat o diferență semnificativă în privinţa numărului de infectări cu COVID-19 în rândul personalului sau al elevilor. Aproape toți copiii și tot personalul din studiu purtau măști arată autorii studiului, citaţi de Bussines Insider.

Centrele oficiale pentru Control al Bolilor (CDC) stipulează „cel puțin doi metri” distanță fizică între elevii din școli, dar doctorul Fauci a declarat pentru CNN că CDC este la curent cu noile date, colectează la rândul său propriile date, adăugând că noile cercetări vor fi analizate „în curând”.

Citeşte şi Pacienți dați afară din spital pentru că nu respectau distanțarea socială. Afară erau -7 grade VIDEO

Întrebat dacă datele sugerează că un metru reprezintă o distanță de siguranță, Fauci a spus clar: „Într-adevăr„. Acesta a adăugat că „datele se acumulează, iar indiciile sunt că distanţa de un metru între persoane poate fi ok în anumite circumstanțe”. Fauci nu a furnizat însă un interval de timp pentru momentul în care noile recomandări vor fi făcute publice în mod oficial. „Nu vreau să trec înainte de liniile directoare oficiale„, a spus el.

„Ceea ce vrea CDC să facă în momentul de faţă este să acumuleze date și, atunci când datele vor conduce spre o distanţare sigură de un metru, vor acționa în consecință”, a spus Anthony Fauci.

Citeşte şi Ministrul Educaţiei, anunţ în prima zi de şcoală: Pericolul nu este în şcoli, mai degrabă în mijloacele de transport în comun. Nu se respectă distanţarea minimă!

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul pe care trebuie să-l pui în dulap ca să scapi de mucegai și mirosuri neplăcute. Are foarte multe proprietăți
Capital.ro
Anunțul serii despre Elena Udrea. Vestea dată chiar de avocatul său: Întrunește toate celelalte condiții
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Viața se schimbă în bine pentru acești nativi. Vor simți pe toate planurile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Unui celebru actor i s-a făcut rău pe scenă. Clipe dramatice pentru spectatori la Teatrul Excelsior
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum să ieși la pensie fără dureri de cap: ghid complet și actualizat pentru românii care se apropie de vârsta pensionării