Ambulanţă SMURD în misiune, lovită în plin în intersecţie VIDEO

O autospecială SMURD din cadrul ISU Galaţi a fost avariată, vineri seară, după ce a fost lovită de un autoturism al cărui şofer nu a acordat prioritate salvării care se afla în misiune, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.
Romania TV
28 aug. 2020, 19:38
Ambulanţă SMURD în misiune, lovită în plin în intersecţie VIDEO

Accidentul a avut loc, vineri seară, în municipiul Galaţi, scrie news.ro 

 

Potrivit Poliţiei Judeţene Galaţi, o autospecială SMURD, aflată în misiune, care se deplasa pe strada Basarabiei, a intrat în intersecţia cu Bulevardul George Coşbuc, folosind semnalele de avertizare, atât pe cele acustice, cât şi pe cele luminoase, şi a acroşat un autoturism, care nu a acordat prioritate.

În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale, autospeciala fiind avariată.

Şoferul autoturismului a fost sancţionat contravenţional pentru neacordare de prioritate, fiindu-i reţinut permisul de conducere şi suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Ialomiţa: Doi copii, răniţi după ce două maşini s-au ciocnit, iar una a ajuns pe trotuar

Doi copii, în vârstă de 6 şi 12 ani, au fost răniţi, vineri seară, de un autoturism scăpat de sub control, în urma impactului cu o altă maşină, în oraşul Amara, judeţul Ialomiţa. Cei doi copii se aflau pe trotuar.

Accidentul s-a produs vineri seară. Din primele informaţii reiese că două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului una dintre maşini a lovit doi copii care se aflau pe trotuar.

La locul solicitării, s-au deplasat de urgenţă două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa – substaţia Slobozia.

„În urma impactului, autoturismele au acroşat doi minori, un băiat şi o fetiţă, cu vârstele de aproximativ 12 ani şi 6 ani, care se aflau pe trotuarul de lângă partea carosabilă. Acestora le-a fost acordat primul ajutor de către echipajele medicale de la locul intervenţiei. Băiatul a suferit un traumatism la membrul superior drept şi escoriaţii, iar fetiţa suspiciune de fractură la membrul inferior stâng”, a transmis ISU Ialomita.

În urma accidentului, o pasageră a unuia dintre autoturisme, în vârstă de aproximativ 26 de ani, a suferit un atac de panică. Toate cele trei victime au fost preluate şi transportate de către echipajul SMURD şi echipajele SAJ, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Militarii au acţionat şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiului la locul accidentului.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Gică Hagi e în doliu. A anunțat personal tragedia: Ne luăm rămas bun de la o personalitate marcantă din fotbal
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
„Muream şi eu cu el. M-a salvat pe mine” Declarațiile cutremurătoare ale mamei lui Vali, martoră a accidentului în care fiul său și o tânără însărcinată și-au pierdut viața, în Constanța
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu iese la rampă. A făcut anunțul serii: Cu orice preț...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Victor Ponta, acuzat de înaltă trădare: „Locul trădătorilor e la închisoare, nu la Cotroceni”. Cine îi face plângere
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda