Neymar şi Nike au încheiat parteneriatul care îi lega de 15 ani

Fotbalistul brazilian Neymar, starul echipei franceze de fotbal Paris Saint-Germain, şi compania de echipament sportiv Nike au pus punct parterneriatului lor, care dura de 15 ani, a anunţat, sâmbătă, concernul american.
Romania TV
30 aug. 2020, 08:29
Neymar şi Nike au încheiat parteneriatul care îi lega de 15 ani

„Confirm că Neymar nu mai este sportivul Nike”, a spus Josh Benedek, un purtător de cuvânt al grupului, într-un comunicat, fără a furniza detalii.

Nike a semnat cu Neymar pe când acesta avea 13 ani şi nu intrase în echipa profesionistă a lui Santos, emblematicul club al lui Pele, din statul Sao Paulo, driblingurile sale de la acea vreme devenind celebre pe internet.

Conform presei, atacantul echipei Braziliei (28 ani) ar fi în tratative cu Puma, rivalul german al lui Nike.

Site-ul brazilian UOL a avansat varianta conform căreia Neymar şi Nike au eşuat în găsirea unui acord privind valoarea remuneraţiei jucătorului pentru reînnoirea contractului. Negocierile între agenţi şi compania americană intraseră în impas de mai multe luni.

Magazinul Forbes, care îl clasează pe Neymar pe locul 7 al celor mai bine plătite celebrităţi din lume, estimează veniturile sale pentru anul acesta la 95,5 milioane dolari, inclusiv contractele de sponsorizare.

Citeşte şi: Ianis Hagi a înscris pentru Glasgow Rangers în campionatul Scoţiei

Spynews
Românul care a înjunghiat-o pe fetița de 11 ani, în Londra, este și el tatăl unui copil de patru ani. Ce obișnuia să posteze pe Internet: ”Absolut sinistre”
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
S-a aflat adevărul despre Băsescu. Greșeală monumentală a fostului președinte
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
S-au găsit etichete FALSE la Kaufland! O româncă a spus adevărul! Răspunsul companiei
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Ștefan și Maria de la Mireasa, sezonul 9, vacanță romantică în Italia. Cum și-a răsfățat fostul concurent soția de ziua ei onomastică / FOTO
Spynews
Cum a surprins-o Ronald Gavril pe Anamaria Prodan, de ziua onomastică. Iubitul vedetei a dat dovadă de romantismul suprem | FOTO
Evz.ro
Nu ai chef să gătești? Află cum poți prepara rapid un sandvici cu halloumi și gem de caise
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani și-a găsit sfârșitul în lacul Colibița. Se afla cu prietenii la scăldat când s-a dezechilibrat și a căzut de pe ponton
Capital.ro
Toți șoferii, la control. Se rețin permisul și talonul auto. Nu se mai acceptă încălcarea acestor reguli
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Chinurile Ioanei, fata maltratată de iubitul polițist: Violată de tată, părăsită de mamă! "Mi-a zis că e sfâșiată"
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
ȘOC în SUA! Mișcare DISPERATĂ a lui TRUMP să o BATĂ pe KAMALA HARRIS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...