Ministerul indian al Apărării a anunţat că aceste ”mişcări” au avut loc sâmbătă seara în regiunea Ladakh, fără să precizeze dacă sectorul a fost din nou teatrul unor confruntări.
Armata chineză ”a efectuat mişcări militare provocatoare, pentru a schimba statu quo-ul” la frontieră, a acuzat ministerul, anunţând că cele două părţi discută luni.
Beijingul nu a confirmat vreun incident. Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a dat asigurări în faţa presei că trupe din ţara sa au ”respectat mereu strict Linia de control efectiv şi nu au trecut-o niciodată”.
Linia de control efectiv („Lign of Actual Control”, LAC), frontiera de facto dintre India şi China, nu este demarcată corect.
Această situaţie poate conduce la întâlniri între militari chinezi şi indieni în cursul cărora şi unii şi ceilalţi pot să creadă că se află de cealaltă parte a liniei.
Trupe din cele mai populate două ţări din lume s-au înfruntat la 15 iunie în lupte corp la corp de o extremă violenţă. într-o vale disputată din Ladakh, prima confruntare sângeroasă între cele două armate de 45 de ani.
Încăierarea s-a soldat cu 20 de morţi în indienilor şi un număr necunoscut de victime în rândul chinezilor. Morţile militarilor indieni au provocat un val de indignare în India şi au condus la o creştere a sentimentului antichinez, punând Guvernul naţionalist hindus sub presiune.
New Delhi şi Beijingul s-au acuzat reciproc că sunt vinovate de aceste înfruntări. Armatele celor două ţări au trimis, din iunie, zeci de mii de militari ca întăriri în regiune.
Negocierile militare şi diplomatice în vederea scăderea tensiunilor par să se afle în impas în prezent.
India acuză în comunicat că militari din cadrul Armatei Populare de Eliberare (APL) chineze au ”încălcat consensul” în vederea unei calmări a situaţiei la frontieră.
”Militarii indieni au anticipat aceste activităţi ale APL pe malul de sud al Pangong Tso şi au luat măsuri în vederea unei consolidări a poziţiilor noastre şi dejucarea intenţiilor Chinei de a schimba în mod unilateral situaţia pe teren”, subliniază Ministerul indian al Apărării