O pasageră a declarat pentru BBC că avionul, care a decolat de pe Zante, insula grecească Zakyntohs, cu destinația Cardiff, era plin de „covidioți egoiști” care nu purtau mască, în timp ce membrii echipajului erau niște „inepți care nu părea prea afectați de acest lucru”.
Femeia susţine că bărbatul de lânga ea nu a purtat masca de protecţie corespunzătr, iar echipajul nu l-a atenţionat, ba chiar i-a oferit o băutură gratis.
„Tipul de lângă mine avea masca sub bărbie. Nu doar că nu i s-a atras atenția să-și pună masca pe față corect, dar a primit și o băutură gratis pe motiv că se știa cu unul dintre membrii echipajului”, a spus Stephanie Whitfield care s-a autoizolat la domiciliu, împreună cu soțul său, după acest zbor.
Mai mult decât atât, femeia a povestit cum mai mulţi pasageri şi-au dat jos măştile şi se plimbau pe culoar, vorbind unii cu alţii. În momentul în care avionul a aterizat, pasagerii şi-au scos complet măştile de protecţie.
„Mai mulți pasageri și-au dat jos măștile și au început să se plimbe pe culoar și să vorbească unii cu alții. Imediat ce avionul a aterizat, pasagerii și-au scos cu totul măștile”, a spus Whitfield care a adăugat că, pe durata întregului zbor de trei ore și jumătate, a existat un singur moment în care stewardesa a rugat o femeie să-și pună masca pe figură.
Reprezentanții companiei aeriene au declarat că „siguranța pasagerilor reprezintă o prioritate” și s-au declarat „îngrijorați” de aceste acuzații.
„Piloții și însoțitorii noștri de bord sunt antrenați la cele mai înalte standarde. Pasagerii sunt informați înaintea fiecărui zbor să poarte în permanență masca de protecție și că nu au voie să se plimbe pe culoar. Măștile pot fi scoase doar când pasagerul mănâncă sau bea. În acest moment se desfășoară o anchetă internă, în condițiile în care aceste probleme nu ne-au fost raportate până în prezent”, au declarat reprezentanții companiei.
Conform anchetei epidemiologice, șapte persoane din trei grupuri separate se află, cel mai probabil, la originea infecțiilor de la bordul aeronavei.