Potrivit Biziday, decizia a fost luată pentru a oferi timp autorităților să ia măsuri pentru protejarea copiilor, profesorilor și personalului auxiliar de infectarea cu coronavirus. În trecut, chiar primarul a insistat asupra faptului că sălile de clasă se vor redeschide la timp în această toamnă, susținând că elevii au nevoie urgentă de cursuri predate în sistem clasic, în special cei care provin din familii cu venituri reduse, afirmație susținută de experți în educație.
Sindicatele din învățământ și-au exprimat îngrijorarea săptămâni la rând cu privire la faptul că în New York se pregătea deschiderea anului școlar fără măsuri de protecție, în contextul creșterilor cazurilor de COVID-19 și au amenințat cu greva.
De asemenea, este singurul dintre orașele mari ale SUA în care școlile vor îmbina sistemul de învățământ clasic cu cel online. Conform planului primarului, majoritatea copiilor se vor prezenta la școală între una și trei zile pe săptămână, prin rotație, și vor avea cursuri online celelalte zile. Elevii, profesorii și alți membri ai personalului vor fi obligați să poarte măști toată ziua, cu excepția pauzei de prânz.
Redeschiderea școlilor ar putea contribui și la stabilizarea economiei. Aproape 70 la sută dintre angajatori au identificat redeschiderea școlilor drept una dintre cele mai importante trei probleme care determină revenirea angajaților la birou.
UPDATED PLAN for @NYCSchools:
• Teachers will start blended learning training on September 8
• Students will start an all-remote transition opening on September 16
• Students will report in-person at schools on September 21 https://t.co/l5F454Fcrc— NYC Mayor’s Office (@NYCMayorsOffice) September 1, 2020