Aceştia au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, a precizat sursa citată. Patronul clubului, Mihai Rotaru, este suspect de infectare cu virusul Sars-CoV-2.Luna trecută, şi antrenorul Cristiano Bergodi a suferit de Covid-19, dar el s-a vindecat şi a revenit pe baca tehnică a echipei.
Niciun jucător al formaţiei oltene nu a fost testat pozitiv până în prezent. Sorin Cârțu a declarat, pentru ProSport, că a fost internat la spital, însă, din fericire, nu suferă de simptomele coronavirusului.
„Sunt internat la spital. Nu am simptome, dar este adevărat că testul a ieșit pozitiv. Sper ca totul să fie bine și sunt sigur că vom trece cu bine peste toate aceste probleme. Nu prea pot să mai vorbesc acum și sper că mă înțelegeți„, a spus Carțu pentru ProSport.
Finanţatorul Mihai Rotaru anunţase amenzi mari pentru cei din cadrul clubului care ar fi urmat să fie depistaţi pozitiv cu coronavirus, dar aceasta decizie nu a fost pusă în aplicare. „Și noi avem emoții mari, pentru că nu mai sunt focare, ci transmitere comunitară. Cine vine infectat să primească o amendă de 10.000 de euro, a doua oară o dublăm”, a declarat Mihai Rotaru, în urmă cu mai bine de o lună.
Având în vedere faptul că niciun jucător nu a fost depistat pozitiv momentan la Universitatea Craiova, oltenii vor putea disputa fără probleme meciul cu FC Viitorul din etapa a treia a Ligii 1. Partida a fost programată luni, 14 septembrie, de la ora 21:00.