INTERVIU Carmen Avram: „Firea a organizat traficul. Îmi place ce văd! La noi dacă îţi iubeşti ţara, înseamnă că îţi place de Putin!”

Europarlamentarul PSD Carmen Avram a declarat, într-un amplu interviu acordat în exclusivitate RomaniaTV.net, că Gabriela Firea a reuşit să organizeze "puţin" traficul şi transportul public din Bucureşti, despre care a mărturisit că nu-l foloseşte pentru că locuieşte în Voluntari. Fosta jurnalistă a explicat că la nivel european se vorbeşte despre "supravieţuirea Uniunii", în contexul crizei provocate de pandemia de coronavirus, iar banii pe care-i va putea accesa şi România sunt destinaţi "pentru a putea supravieţui împreună" cu celelalte state europene. În calitate de europarlamentar, a afirmat că România va beneficia, în realitate, de puţin peste jumătate din cele aproape 80 de miliarde de euro, fiind de părere că ţara noastră putea "să obţină mai mult". De asemenea, Carmen Avram l-a criticat în termeni duri pe Klaus Iohannis, despre care a precizat că o „jigneşte în fiecare speech".
Razvan Mihalascu
03 sept. 2020, 14:17
INTERVIU Carmen Avram:

Fosta jurnalistă Carmen Avram a vorbit despre provocările cu care s-a confruntat în primul an al mandatului de europarlamentar. A mărturisit că a fost „o furtună de emoţii” deoarece „e foarte greu să-ţi planifici ceva şi să-ţi propui ceva dacă nu ştii ce se întâmplă în următorii cinci ani”.

„Mi-a folosit foarte mult faptul că am fost jurnalist. A fi europarlamentar acolo aduce cu meseria de jurnalist (…) Uneori faci o muncă de jurnalist pentru a descoperi toate variantele posibile şi pentru a înţelege adevărul”, a spus Carmen Avram.

„N-am reuşit să învăţ bruxelleza”

Întrebată cum s-a adaptat rigorilor din Parlamentul European, fosta jurnalistă a afirmat că nu a reuşit să înveţe „limba vorbită acolo”, făcând referire la termenii folosiţi în documente de europarlamentari.

„Ce nu reuşeşti sau eu n-am reuşit să învăţ încă este limba vorbită acolo. Mai exact? Bruxelleza care este o limbă complet diferită. Ne puteţi da un exemplu? Se folosesc foarte des tot felul de sintagme, nu ştiu cine le inventează care te pun în încurcătură.

Trebuie să te duci la cei vechi în Parlamentul European să vezi ce înseamnă şi uneori o înşiruire de cuvinte nu înseamnă decât că vrem să asigurăm rezistenţa pădurilor. Dar nu se spune rezistenţa pădurilor, se spune într-o formă complet diferită. 
Cred că ar trebui să scot un dicţionar la un moment dat pentru că e foarte complicat”, a spus europarlamentarul PSD.

Europarlamentarul PSD Carmen Avram, în dialog cu jurnalistul Răzvan Mihalaşcu

„Dacă îţi iubeşti ţara, ţi se spune că îţi place de Putin”

Cât despre diferenţa între modul în care se face politică la nivel european şi cel făcut în România, Carmen Avram a explicat că nu a regăsit la Bruxelles „limbajul suburban” folosit de politicienii români.

„La Bruxelles nu ai să întâlneşti limbajul suburban pe care-l vezi astăzi la foarte mulţi politicieni şi este, pentru mine, este un mediu extrem de toxic.
Politicienii de la Bruxelles cu toţii sunt patrioţi. Nouă nu ne mai place cuvântul ăsta – patriot. În România dacă îţi iubeşti ţara, ţi se spune că eşti naţionalist sau că îţi place de Putin.
E greşit. Toată lumea în Europa are în primul rând patriotism”

„Pandemia a lovit pe toată lumea la fel”

În contextul crizei economice generate de pandemia de coronavirus, Carmen Avram a explicat că liderii europeni au înţeles cât de „importantă este supravieţuirea Uniunii”.

„Avem mare noroc în momentul acesta cu Angela Merkel pentru că ea înţelege cât este de importantă supravieţuirea Uniunii.
Această pandemie a lovit pe toată lumea la fel şi că trebuie să ieşim din ea împreună. De aceea s-a făcut acest demers, de aceea se dau aceşti bani, pentru a putea supravieţui împreună”, a declarat europarlamentarul PSD.

„Domnul preşedinte mă jigneşte în fiecare speech”

În cazul în care fi din nou jurnalist, Carmen Avram a precizat că l-ar întrebat pe Klaus Iohannis în cadrul unei conferinţe de presă „de ce nu îi iubeşte pe români”.

„De ce nu iubeşte România? De ce nu îi iubeşte pe români? N-am votat cu Klaus Iohannis, dar i-am dat un cec în alb. (…) N-am folosit niciodată în public limbajul pe care domnul preşedinte îl foloseşte la adresa PSD şi la adresa mea.

Domnul preşedinte mă jigneşte în fiecare speech pe care-l ţine. (…) De fiecare dată când vorbeşte despre PSD în termenii în care vorbeşte, vorbeşte şi despre mine. Eu sunt doar un roman”, a spus europarlamentarul PSD.

Condiţionarea obţinerii fondurilor UE, sursă de conflict

Întrebată în ce manieră ar putea fi afectată România în situaţia în care banii europeni vor fi acordaţi cu condiţia respectării statului de drept, europarlamentarul a explicat că această noţiune este interpretată diferit în legislaţia fiecărui stat membru şi că în România acest lucru ar putea genera conflicte.

„Această condiţionare cu statul de drept poate să ne împiedice să accedem la nişte bani dacă va exista un conflict în care cineva va folosi împotriva altcuiva această condiţie, acuzând că nu respectă statul de drept, făcând campanie la Bruxelles. Atenţiune! Ăştia din ţara mea nu respectă statul de drept”, a afirmat Carmen Avram.

„Rămânem la 44 de miliarde de euro. Ăştia sunt banii noştri”

Europarlamentarul PSD susţine că posibila criză economică „va mări discrepanţa între statele de est şi statele din vest”.

„Cred că România are acum şansa de absorbi nişte bani. Şi nu mă refer la acei 80 de miliarde. Mare parte din aceşti bani veneau oricum. Putea România să obţină mai mult.

Din ăştia 80 de miliarde, 33 de miliarde sunt banii pe care i-am primit pentru redresare economică, cei din 750 de miliarde, dar din ăştia sunt 16 miliarde, bani pe care trebuie să-i împrumutăm. Nu ni-i dă nimeni.
Deci, dacă facem un calcul, 16 miliarde împrumuturi, 20 de miliarde contribuţia la bugetul Uniunii Europene, dintr-odată suntem la 36 de miliarde de euro în minus din 80 de miliarde. Rămânem la 44 de miliarde. Ăştia sunt banii noştri”, a explicat europarlamentarul social-democrat.

România e în pericol din cauza crizei alimentare

„Statele europene se pregătesc pentru asta. România, în schimb, e în mare pericol. Pentru că întâi şi-a vândut pământul ca şi cum n-ar valora nimic. Soluţia ar fi să facem ceva pentru agricultorii ăştia care plâng de la începutul pandemiei”, a spus Carmen Avram.

Reporter: Şi ca europarlamentar ce puteţi face?
„Acum am avut un dosar la care am lucrat şi am depus amendamente, solicitând ca banii pentru redresare economică să vină acum, nu peste trei ani, pentru că noi riscăm să avem aceşti bani de redresare prin 2023-2024”, a menţionat europarlamentarul.

De asemenea, Carmen Avram a explicat că a încercat să ia legătura cu ministrul Agriculturii, însă nu a primit niciun răspuns.

„De agricultorii noştri îşi bat joc. Ştiţi ce o să se întâmple în curând? Fermierii noştri nu vor mai avea bani să-şi plătească creditele. În unele cazuri sunt imense. Ce vor face? Vor trebui să-şi vândă utilajele, să-şi vândă pământul. Cine are bani să cumpere pământ? Românii n-au bani să cumpere pământ”, a menţionat Carmen Avram.

„PSD a încercat să scape de un Guvern care şi-a abuzat poziţia”

Europarlamentarul consideră că „nu poate fi un eşec al PSD” faptul că nu a putut fi votată moţiunea de cenzură din lipsă de cvorum în Parlament.

„Dacă nu a fost cvorum, nu poate fi un eşec al PSD. N-au venit la lucru o mulţime de parlamentari, adică fix cei care ar fi trebuit să asigure cvorumul.

PSD a încercat să scape de Guvern care şi-a abuzat poziţia şi n-a reuşit. Şi era dispus PSD să intre la guvernare în această perioadă dificilă? Normal că era dispus. Mi se pare că am avut un groaznic ghinion că această pandemie ne-a lovit cu un Guvern care este pur şi simplu incapabil”, a afirmat Carmen Avram.

Carmen Avram, despre excluderile din PSD după moţiune. „Se ştia că asta va fi pedeapsa”

Carmen Avram a comentat şi excluderea din PSD a parlamentarilor care nu au fost prezenţi în plen pentru votarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului.

„Cred că fără disciplină nu poţi să construieşti absolut nimic. Trebuie să fii un soldat bun şi te duci acolo unde îţi spune liderul să te duci. Dacă nu ieşi”, a explicat fosta jurnalistă.

Europarlamentarul PSD a amintit că fostul ministru de Interne, Carmen Dan, a prezentat un document din care reiese că a intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID.

„Cei care nu au niciun argument, nu au niciun motiv, nicio scuză ştiau deja. Fuseseră avertizaţi. Se ştia de câteva zile că asta va fi pedeapsa”

„Aceşti tătuci au făcut cât au putut ei pentru partid”

Cât despre modul în care Marcel Ciolacu vrea să schimbe PSD, spunând că „vremea tătucilor a apus”, Carmen Avram a răspuns:

„Nu e cazul să rescriem istoria. La momentul respectiv, aceşti tătuci au făcut şi au încercat să facă atât cât au putut ei pentru partid. E nevoie de un alt tip de lider şi domnul Ciolacu încearcă să fie acest nou tip de lider. Ceea ce îmi doresc eu ca în partidul acesta să îşi găsească loc cât mai mulţi oameni tineri”, a menţionat Avram.

Carmen Avram cere amânarea alegerilor locale

„Aceste alegeri trebuie amânate. Nu are nicio legătură cu calculul politic. Oamenii bătrâni, de exemplu, nu vor să vină la vot pentru că le e teamă. Inclusiv oamenii de vârstă medie se gândesc de două ori dacă să meargă.

Eu mă gândesc dacă să mă duc la vot. Veţi merge? În final, cred că da, dar voi merge cu inima strânsă. Şi eu am probleme de imunitate”, a spus europarlamentarul PSD.

De ce o susţine Carmen Avram pe Gabriela Firea la Primăria Capitalei

„În primul rând, Gabi Firea e un om onest. Este singurul primar pe care l-am văzut în Bucureşti care a comunicat în permanenţă şi a fost transparent”, a spus Carmen Avram.

Rugată să spună care ar fi două realizări din mandatul de primar al Gabrielei Firea, europarlamentarul PSD a spus:

„Gabi Firea a reuşit să organizeze puţin traficul, transportul public în Bucureşti.

Reporter: Îl folosiţi? Nu. Eu nu stau în Bucureşti. Nu folosesc transportul public pentru că merg cu maşina, dar mă uit pe stradă şi îmi place ce văd”, a argumentat fosta jurnalistă.

„În al doilea rând, a început Centura Capitalei. Este primul om care s-a apucat de construcţia asta”, a adăugat ea.

„Nicuşor Dan e o struţo-cămilă”

„Acest partid care guvernează şi este foarte mândru de el n-a reuşit să dea Bucureştiului un primar, o nominalizare de primar. Au fost nevoiţi să ia pe cineva de la un partid care e la jumătate, să spunem.

Ai luat un soi de struţo-cămilă, un om care nu e nici al tău, nici al altora. Nicuşor Dan? Struţo-cămilă? Da. PNL şi USR-ul sunt într-un conflict deschis peste tot în ţară”, a explicat Carmen Avram.

Carmen Avram regretă că n-a lucrat la o televiziune străină

„Profesional, aş fi vrut să lucrez măcar o vreme într-o televiziune occidentală. Aş fi vrut să fac o facultate de documentar. Există o facultate de documentar în ţările nordice, în Finlanda şi mi-ar fi plăcut foarte tare să o fac”, a povestit fosta jurnalistă.

„E foarte greu să adopţi copii în România”

Mai mult, Carmen Avram a mărturisit că de ce nu are copii, cu toate că îi plac foarte mult.

„Iniţial au fost nişte probleme medicale şi după aceea când s-au rezoltat probabil a fost prea târziu”, a explicat ea.

Întrebată dacă a luat în calcul varianta adopţiei, fosta jurnalistă a mărturisit că acest lucru este „foarte greu”.

„E foarte greu să adopţi copii în România. Dintr-un motiv care-mi scapă, acaestă ţară pur şi simplu pare că nu vrea să scape de copiii instituţionalizaţi care sunt 70.000 deja şi îi chinuim în centre, în loc să-i dăm la familii”, a conchis Carmen Avram.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să faci cu tulpinile trandafirilor iarna ca să ai cea mai frumoasă grădină în primăvară. Va fi o explozie de flori și toți vecinii te vor invidia. Secretele florarilor olandezi
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni