“Am solicitat Comisiei Europene pentru jumătate din populaţie României aproximativ şi am mers până la 10.700.000 de cetăţeni care ar trebui să facă acest vaccin. La nivelul Comisiei Europene s-au încheiat contracte, sunt discuţii cu mai multe firme, s-au încheiat contracte cu mai multe firme. (…) României, din prima tranşă de 30 de milioane de doze, îi revine 4%, în jur de 1.290.000 de doze”, a afirmat Tătaru.
Ministrul a explicat că de aceste prime doze dor beneficia categoriile vulnerabile şi cele profesionale, respectiv cele medicale şi cadrele didactice.
Nelu Tătaru a făcut o vizită, joi, în judeţul Prahova, unde a mers la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), după ce au existat plângeri, în ultima perioadă, că unitatea e supraaglomerată, personalul e insuficient şi aparatura nu ajunge.