„Septembrie e o lună de foc. Avem lună de campanie electorală, avem revenire din concedii, crește numărul celor care folosesc mijloace de transport în comun, începe școala, avem alegeri. Avem măsuri pentru fiecare din aceste reveniri, să nu le spun relaxări. Să le respectăm, să rămânem pe acest platou zimțat, cu 1200 – 1300 de cazuri, număr mai mic duminica și luni când avem mai puține teste, și să ne putem adapta cu noua situație” , susţine ministrul Sănătăţii.
Citeşte şi: Şcoala în pandemie. Ministerul Educaţiei, anunţ important pentru elevi şi părinţi
„Am văzut îngrijorarea legată de acest început de an școlar, dar să ne gândim că vedem parcurile și locurile de joacă aglomerate, vedem și bunici acolo, lipsa măștilor, a unui dezinfectant. Să nu ne temem de reluarea școlii când avem cadru legal cu norme! Mai degrabă să ne temem de ce se întâmplă nerespectând aceste reguli dincolo de școală”, a declarat Nelu Tătaru, citat de Digi 24.
Ordinul comun semnat de miniștrii Monica Anisie și Nelu Tătaru, referitor la deschiderea școlilor, a fost publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit Ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, în fiecare şcoală din România băncile trebuie așezate astfel încât să existe un metru distanță între elevi, sălile de clasă se dezinfectează după ce termină orele un grup de copii, iar programul trebuie să înceapă la ore diferite pentru a se evita aglomerarea. De asemenea, pe holuri şi la intrări se vor amplasa dezinfectanţi pentru mâini.