Raluca Turcan a precizat, că România înregistrează în prezent cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene de la momentul integrării în Uniunea Europeană.
„În aceste nouă luni din 2020 am reuşit să atragem 2,2 miliarde de euro şi avem proiecte semnate pentru încă 3,2 miliarde de euro. Ca o comparaţie între ce a fost şi ce există în momentul de faţă în România, în guvernarea PSD, anul trecut, 1 miliard de euro atraşi, în guvernarea PNL până în acest moment 5,7 miliarde de euro. Avem cea mai mare rată de absorţie a fondurilor europene de la momentul integrării în Uniunea Europeană. Şi lucrul acesta arată cât de important este ca un Guvern să aibă ca viziune valorificarea potenţialului României ca membră a Uniunii Europene”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă susţinută la Neptun, conform News.ro.
Vicepremierul a mai precizat că au fost semnate trei contracte cu fonduri europene în valoare de nouă milioane de euro pentru Mangalia.
Raluca Turcan a fost însoţită în vizita sa în judeţul Constanţa de către ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, de conducerea organizaţiei judeţene a PNL Constanţa şi de primarul Mangaliei, Cristian Radu.