PROGNOZA METEO LUNI
Vremea va fi călduroasă în orele amiezii în regiunile sudice și estice și pe arii restrânse în cele vestice și centrale. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, apoi înnorările se vor accentua treptat și vor fi averse și descărcări electrice în nord-vestul și nordul țării și pe spații mici în centru și la munte. Izolat cantitățile de apă vor putea fi însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare noaptea în estul teritoriului, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 33 de grade, iar cele minime între 10 și 21 de grade. Izolat, dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, se va semnala ceață.
BUCUREȘTI Vremea va fi frumoasă, dar călduroasă după-amiaza. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări spre sfârșitul intervalului. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 15…18 grade.
PROGNOZA METEO MARTI
În cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nord-est valorile termice vor fi mai scăzute decât în ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei, îndeosebi la munte, în centru și sud-vest, unde pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, în prima parte a intervalului în regiunile estice și sud-estice și local în cele sud-vestice. Temperaturile maxime vor fi de la 21 de grade în nordul Moldovei până la 32 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 18 grade. Dimineața și noaptea, izolat vor fi condiții de ceață.
BUCUREȘTI Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări la începutul zilei. Temperatura maximă, mai scăzută decât în ziua precedentă, se va situa în jurul a 27 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade, mai scăzută în zona preorășenească.
PROGNOZA METEO MIERCURI
Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în zona Carpaților Meridionali, unde izolat vor mai fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 31 de grade, iar cele minime, în general, între 7 și 19 grade. Dimineața și noaptea, izolat vor fi condiții de ceață.
BUCUREȘTI Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.
PROGNOZA METEO JOI
Vremea se va menține predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, pe arii restrânse cu unele intensificări în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 32 de grade, iar cele minime, în general, între 9 și 18 grade. Dimineața și noaptea, izolat vor fi condiții de ceață.
BUCUREȘTI Vremea va fi predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade.