Virgil Musta: Nu vor exista „zero riscuri” în cazul trimiterii copiilor la şcoală

Virgil Musta a vorbit despre deschiderea școlilor în plină pandemie de coronavirus și a tras un semnal de alarmă legat de măsurile pentru ca situația să fie ținută sub control.
Filip Stan
08 sept. 2020, 04:44
Virgil Musta: Nu vor exista

„Începerea şcolii cu responsabilitate, implicare şi dialog constructiv. Revin pe acest subiect pentru că ştiu cât de important este şi ce implicaţii are, nu doar asupra copiilor. Am spus şi anterior că sunt evidente pentru dezvoltarea copiilor avantajele educaţiei realizate la şcoală, atât pentru transmiterea şi asimilarea informaţiilor, cât şi pentru socializare. În acelaşi timp, este bine să înţelegem încă de pe acum că nu vor exista în cazul trimiterii copiilor la şcoală, aşa cum de fapt, nici înainte de această pandemie, nimeni nu putea garanta faptul că prin prezenţa la şcoală copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai uşoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie. Sigur că acum suntem în situaţia în care ştim de prezenţa acestui virus în comunitate, dar ştim deja şi câteva măsuri prin care putem preveni transmiterea acestuia, inclusiv în şcoli. Important este ca aceste măsuri să fie şi respectate, în permanenţă”, susține Virgil Musta.

Medicul Virgil Musta propune un „contract” între şcoală, părinţi şi profesori: „Responsabilităţile şi sarcinile trebuie împărţite”

„Eu cred că este o situaţie neobişnuită, dificilă, dar care poate fi depăşită numai prin înţelegerea clară şi asumarea rolului fiecărei părţi implicate, cât şi printr-o implicare şi dialog constructiv permanent între aceste părţi. Este vorba de fapt despre un parteneriat funcţional între aceste părţi, astfel încât să nu înceapă să dea vina unii pe alţii, ci să existe implicare, responsabilitate şi comunicare transparentă continuă. La nivelul fiecărei şcoli, grădiniţe etc trebuie respectate protocoale clare care să asigure condiţiile pentru distanţarea copiilor în clase, evitarea activităţilor care duc la aglomerare, curăţirea şi dezinfecţia suprafeţelor, aerisirea încăperilor, conditii de igienă prin punerea la dispoziţie de apă, săpun, dezinfectanţi, atât copiilor, cât şi profesorilor. De asemenea, în şcoală e foarte important să se realizeze educaţia copiilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu acest virus, dar şi pentru o viaţă sănătoasă în general. Fiecare unitate de învăţământ trebuie să aibă stabilite proceduri clare şi pentru situaţiile în care există copii suspecţi de a fi infectaţi sau chiar contaminaţi, astfel încât să acţioneze corect în aceste situaţii. Acolo unde există personal medical şcolar, aceştia vor fi implicaţi în triajul zilnic, cât şi în educaţia profilactică. Şcoala este cea care are decizia de a continua fizic sau online procesul de învăţământ şi ar trebui să fie cea care iniţiază şi menţine un dialog permanent cu profesorii, părinţii şi autorităţile locale. Părintii trebuie să-şi asume responsabilitatea de a observa permanent starea copiilor şi de a nu trimite la şcoală copilul bolnav, copilul cu anumite simptome sau pe cei care au fost în contact cu persoane depistate cu covid. Nu poate fi şcoala vinovată, dacă oferă condiţiile de mai sus, dar vin copii bolnavi din comunitate. E adevărat că formele asimptomatice la copii nu au cum să fie depistate nici de părinţi, nici de profesori şi nici chiar de către medicii şcolari. De aceea, există acest risc ca astfel de copii aparent sănătoşi să fie prezenţi la şcoală şi să poată transmite virusul la alţi copii sau cadre didactice, risc ce se încearcă a fi cât mai mult diminuat prin respectarea măsurilor de distanţare, igienă şi de purtare a măştii în anumite situaţii”, mai spune Virgil Musta.

Virgil Musta avertizează: Există risc de infectare la alegerile locale

„Închei prin a spune că este foarte important în această perioadă ca toţi să înţelegem că trebuie să fim parte constructivă din soluţie şi să acţionăm responsabili, să nu dăm tot timpul doar vina unul pe altul, ci împreună să acţionăm astfel ca educaţia copiilor noştri să se desfăşoare cât mai normal, cu diminuarea cât de mult posibil a riscului de îmbolnăvire a copiilor sau a membrilor familiilor lor”, consideră Virgil Musta.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Zodiile care au o iarnă de vis. Intră în bani din 2025 și nimic nu le mai oprește
Capital.ro
Reguli ITP 2024. Nu treci sigur de Inspecția Tehnică. Anunț pentru cei cu mașini mai vechi de 10 ani
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Chiftele cu năut. Ingredientele folosite de călugării de la Muntele Athos
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în cazul în care fiii ei nu vor să părăsească vila lui Prigoană
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Averea lui Elon Musk atinge un nivel record de 347,8 miliarde de dolari
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni