Alertă meteo ANM: Ploi, lapoviță, ninsoare şi vreme rece până marţi. Va ninge şi la Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, local intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece, valabilă de duminică, ora 23.00, până marți, ora 10.00.
Alina Andrei
21 mart. 2021, 11:26
Alertă meteo ANM: Ploi, lapoviță, ninsoare şi vreme rece până marţi. Va ninge şi la Bucureşti

Meteorologii ANM anunţă că în intervalul duminică,  21 martie, ora 23:00, – marţi, 23 martie, ora 10:00, sunt aşteptate precipitații moderate cantitativ, local intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece.

„În intervalul menționat, aria precipitațiilor moderate cantitativ (15…20 l/mp) va cuprinde treptat sudul și sud-estul țării, unde vor fi ploi, lapoviță, dar și perioade cu ninsoare. În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.
Precipitații, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse și în Transilvania și în restul zonei montane.
Vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea și în Muntenia, precum și la munte, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice și sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute față de mediile climatologice ale perioadei”, a trasnmis ANM.

Citeşte şi: Prognoza meteo 21 martie. Lapoviţă, ninsori, vânt şi temperaturi de îngheţ în următoarele ore

Meteorologii ANM anunţă, de asemenea, că până vineri (26 martie) vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopților și dimineților. Pe parcursul zilelor de marți (23 martie) și miercuri (24 martie) vântul va prezenta intensificări susținute în jumătatea estică și la munte, asociate temporar cu ninsori slabe, spulberând zăpada.

Citeşte şi: Prognoza meteo lunară. Când se încălzeşte vremea

 

PROGNOZĂ ANM PENTRU BUCUREȘTI

În intervalul 21.03.2021 ORA 23:00 – 23.03.2021 ORA 10:00, vremea va fi închisă și deosebit de rece. Vor fi precipitații moderate cantitativ (se vor acumula 10…15 l/mp) sub formă de lapoviță, ninsoare – în special în dimineața zilei de luni (22 martie), dar și sub formă de ploaie. Vântul va prezenta unele intensificări, ce vor atinge la rafală 35…40 km/h, amplificând senzaţia de frig. Temperatura aerului se va menţine la valori de 0…2 grade pe tot parcursul intervalului.

Până vineri (26 martie) vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi negative pe timpul nopților și
dimineților. Pe parcursul zilelor de marți (23 martie) și miercuri (24 martie), temporar vântul va prezenta intensificări și va ninge slab.

Spynews
Breaking news! Gigi Becali a făcut accident! La 5 metri în față, a fost nevoie de SMURD și pompieri
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Nu vrea obligație pentru proprietarii de case. Iohannis refuză legea. A decis azi, 17 iulie
Playtech.ro
ȘOC! Artista care și-a cumpărat LOC DE VECI: ”Am statuie, mă așteaptă!”
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cine este Marina, femeia care a fost găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, în Brăila. Ucisă la doar 41 de ani | FOTO
Spynews
Cine este Yulia Vlasova, iubita de 28 de ani a lui Johnny Depp. Rusoaica e un fotomodel de o frumusețe răpitoare | FOTO
Evz.ro
Un nou pericol vine din China, după pandemia care a ucis milioane de oameni. Despre ce e vorba
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Se modifică vârsta de pensionare: La ce vârstă vor putea ieși femeile la pensie în 2024
Capital.ro
Plată FĂRĂ numerar. Devine obligatoriu în toată România. Guvernul dă ordin
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Institutul ‘Elie Wiesel’ condamnă decizia Sinodului BOR de a canoniza clerici cu trecut legionar
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'