„O doamnă din personalul nedidactic a fost depistată pozitiv și, urmând firul epidemiologic, au fost trimise toate doamnele din personalul nedidactic acasă și, practic, nu mai putem începe activitatea în verde, pentru că nu mai are cine să aibă grijă ca spațiile să fie dezinfecate„, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general din Galați, Atanasiu Onuț.
Conducerea școlii speciale trebuie ca până luni „sa reașeze lucrurile. Directorul a spus că nu din punct de vedere al dispozitivelor ar avea problemelor, dar aici este o situație dificilă. Copiii aceștia au, în general, persoane de susținere și unele sunt mai pricepute, altele mai puțin în a folosi dispozitivele IT”, a cotinuat Atanasiu Onuț.
„Domnul director mi-a sus că nu are probleme în a intra în scenariul roșu, dar cu siguranță lucrul acesta nu este 100% finalizat. El trebuie acum să fie pregătit cu un orar clar pe roșu, deci cu ore exclusiv online, mai ales că este vorba de o școală cu elevi cu dizabilități”, a precizat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general.
Acesta a precizat profesorii nu au fost contacți direcți ai femeilor de serviciu. „Oricum nici unul nu ajunge în școală. Timp de 14 zile nu mai ajunge nimeni în școală, începând de astăzi. Ieri a fost semnalat cazul”, a declarat inspectorul județean.
Nicio școală din județ nu a mai schimbat până acum scenariul de deschidere a școlilor, „dar este o evoluție continuă, suntem în pandemie”, a afirmat acesta.