Fostul primar Constantin Simirad este internat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi după ce a fost infectat cu coronavirus. Potrivit medicilor citaţi de ziaruldeiasi.ro, Constantin Simirad este într-o stare gravă la Terapie Intensivă.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dr. Florin Grămadă, a declarat că Simirad a fost internat din cursul zilei de duminică după ce a fost confirmat pozitiv la COVID-19. Potrivit acestuia, în cursul dimineţii de luni, starea sa era stabilă şi avea o evoluţie bună.
Constantin Simirad, în vârstă de 79 de ani, a detinut functia de primar al Iasului in mandatele 1992, 1996 si 2000, iar in noiembrie 2003 a fost numit prin decret prezidential in functia de Ambasador al Romaniei in Cuba. In anul 2008, Simirad a castigat postul de presedinte al Consiliului Judetean Iasi, fiind ales pe listele PSD.
In septembrie 2009, Simirad a fost exclus din PSD, dupa ce a anuntat ca il sprijina pe Traian Basescu in cursa prezidentiala.
Municipiul Iaşi, în SCENARIUL ROŞU. Ce restricţii se impun
Municipiul Iaşi şi comuna Tomeşti s-au alăturat celorlalte localităţi din judeţ care sunt deja în Scenariul Roşu ( Miroslava, Roșcani și Valea Lupului). Regimul roșu presupune închiderea tuturor spațiilor publice (săli de spectacole, cafenele, restaurante etc.), care până acum funcționau la o treime din capacitatea locurilor.