„Gripa sezonieră va șubrezi organismul. Am achiziţionat trei milioane de vaccinuri, iar din informațiile noastre sunt cumpărate deja 500.000 de vaccinuri. Recomandarea este să ne vaccinăm, mai ales persoanele care sunt în grupele de risc. Măcar să ne vaccinăm pentru bolile pentru care putem”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Digi24.
Anul acesta, vaccinarea anti-gripală va începe mai devreme, în jurul datei de 14 septembrie, și nu în octombrie, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.
Referindu-se la valul doi de infectări, ministrul a dat exemplul gripei spaniole, când au existat patru valuri, cel de-al doilea fiind mult mai devastator decât primul.
„Haideți să terminăm valul unu. În general orice pandemie a mers pe durata unui an sau un an și jumătate spre doi. Dacă ne amintim de gripa spaniolă au fost patru valuri, iar al doilea a fost mai important ca primul. Totuși vorbim de 100 de ani distanță și cred că am evoluat noi ca omenire și ca activitate medicală. Ne așteptăm și la valul doi de infectări, dar el depinde foarte mult de valul unu”, a spus ministrul.