Numărul deceselor provocate de COVID-19 în Canada a rămas la 9.163.
În schimb, s-au înregistrat 702 noi cazuri de infectări, iar numărul total al contaminărilor a ajuns la 135.626.
La polul opus se află Brazilia, țară care a depăşit numărul de 130.000 de decese din cauza Covid-19, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 874 de morţi.
Conform autorităţilor braziliene, numărul total al deceselor este de 130.396. De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 43.718 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, numărul total ajungând la 4.282.164.
Mexicul a depăşit vineri pragul de 70.000 de morţi din cauza Covid-19. În ultimele 24 de ore, 534 de persoane au murit de Covid-19, totalul fiind de 70.183 de decese.
Autorităţile mexicane estimaseră la 8.000 numărul de morţi din cauza epidemiei, înainte de a ajunge la 30.000, apoi 60.000, într-un scenariu „catastrofal”.