Laurette, primele declaraţii după audieri: „Până în acea seară nu mi-a făcut niciun cadou”

Laurette a făcut primele declaraţii după audieri şi a spus că urmează un tratament în urma rănilor care i-au fost provocate de bărbatul cu care s-a întâlnit la hotelul din Centrul Vechi al Capitalei. A ţinut să precizeze încă o dată că nu a făcut nimic altceva decât să se apere.
Alina Costache
23 mart. 2021, 18:20
Laurette, primele declaraţii după audieri:
Laurette, primele declaraţii după audieri

Laurette, primele declaraţii după audieri.  Vedeta a declarat că a fost mușcată de mână în momentul în care a vrut să fugă din cameră și nicidecum atunci când ar fi atentat la banii bărbatului, pentru că nu s-ar fi pus problema de așa ceva.

Citeşte şi: S-a aflat cum le păcălea pe victimele sale agresorul lui Laurette: E plăcerea mea, 3.000 de euro pentru tine și 500 de euro pentru prințesa ta micuță!

Am fost chemată la audieri împreună cu domnul avocat. O să mergem să dăm declarații. Încă sunt șocată, încerc să-mi revin după trauma pe care am suferit-o. Fac tratament pentru a mă recupera. Am avut dureri la ambele picioare, dar după tratament îmi revin. Încă sunt în stare de șoc, în locul meu putea să fie altcineva. Într-un fel sau altul pot să fiu vocea fetelor care au trecut prin astfel de întâmplări cu acest bărbat.

Laurette, primele declaraţii după audieri

Eu nu am făcut decât să mă apăr și cred că orice femeie s-ar fi apărat de un agresor care a încercat să o bată și să nu o lase să iasă din cameră. Eu nu i-am dat cu cotul în gură, doar m-am apărat când el m-a mușcat de mână, când am vrut să ies pe ușă. Nu s-a pus problema de așa ceva (n.r. că l-ar fi mușcat când ar fi vrut să-i ia din bani). El vrea să mă denigreze ca mamă și ca persoană, dar am încredere că autoritățile își vor face treaba.

Eu îl vedeam ca pe un posibil iubit. Eram o femeie singură, mi-a scris și eu am vrut o relație cu el. Până în acea seară nu mi-a făcut niciun cadou”, a declarat Laurette la Antena Stars.

Avocatul lui Laurette a declarat că bărbatul nu are şanse să se apere, pentru că probele existente dovedesc cum au stat lucrurile de fapt.

În acest sens o să prezentăm întregul set de mesaje dintre Laurette și această persoană. Este greu de o persoană să se apere într-un dosar de acest gen, iar modalitatea pe care acesta o aplică nu este una foarte corectă. Cred că este foarte greu să spui că nu ai lovit-o când toată lumea a văzut vătămările corporale pe care le-a suferit”, a spus avocatul vedetei.

Spynews
Cine este Marina, femeia care a fost găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, în Brăila. Ucisă la doar 41 de ani | FOTO
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Țara în care românii pot să călătorească fără viză. Autoritățile au luat decizia în urmă cu puțin timp
Capital.ro
Rusia se RETRAGE. Bucurie de nedescris în Ucraina: Amintiți-vă de această zi
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cine este pe bancnota de 200 de lei. Există un detaliu pe care puțini români l-au observat
Spynews
Tu crezi că poți rezolva măcar 1 din aceste 10 ghicitori grele, fără ajutorul Google?
Evz.ro
Atentat la Trump. Eșec absolut uimitor: Părinții atentatorului sunt psiholgi, dar n-au bănuit nimic
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Pe ce dată și la ce oră urmează să fie virate alocațiile elevilor în august 2024
Capital.ro
Mașinile interzise în România. Ordin clar. Se aplică de azi, 17 iulie, ora 11:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Nicolae Ciucă respinge acuzațiile lui Claudiu Năsui privind absența lui Klaus Iohannis de la dineul de la Casa Albă
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'