Ministrul Transporturilor: „Metroul din Drumul Taberei se deschide cu călători pe 15 septembrie”. La ce oră este inaugurat

Ministerul Transporturilor a anunţat că s-au semnat toate documentele în urma cărora magistrala de metrou M5 Drumul Taberei va putea fi dată în funcţiune. Magistrala de metrou Drumul Taberei va fi dată în funcţiune marţi, începând cu ora 12:00, a anunţat, luni, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, pe Facebook.
Romania TV
14 sept. 2020, 09:50
Ministrul Transporturilor:

„După ani de aşteptare, sunt bucuros să anunţ public că mâine, începând cu ora 12:00, magistrala de metrou M5 va fi dată în funcţiune. Ca să ajungem în această etapă nu a fost deloc uşor. A fost nevoie să depăşim, împreună cu colegii de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi implicit cu cei de Metrorex SA, o serie de bariere, începând de la cele birocratice, la cele administrative. Astfel, astăzi, putem spune că povestea lucrărilor de la magistrala M5 s-a încheiat. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la bucuria pe care o împărtăşim alături de toţi bucureştenii, şi nu numai!”, a scris ministrul Lucian Bode, pe Facebook.

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a anunțat luni, în debutul ședinței de Guvern, că mâine linia de metrou din Drumul Taberei va fi deschisă pentru călători. „Mulți spuneau că nu suntem în stare”, a reacționat premierul Orban.

Metrorex anunţă că în prezent sunt în desfăşurare proceduri referitoare la punerea în funcţie a magistralei de metrou M5 Drumul Taberei iar acestea constau în configurarea sistemelor din faza de testare în cea de exploatare pentru instalaţiile de siguranţa circulaţiei şi informare călători, taxare, televiziune cu circuit închis şi comunicaţii, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Anterior, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a anunţat că membrii Comisiei Centrale de Recepţie la terminarea lucrărilor de la magistrala M5 şi cei ai Comisiei de Punere în Funcţiune (PIF) au semnat procesele-verbale în urma cărora această magistrală de metrou poate fi dată în exploatare şi, totodată, în trafic cu călători.

„După îndeplinirea tuturor procedurilor administrative, care au mai rămas de efectuat de către beneficiar, urmează să stabilim momentul la care metroul poate fi dat în exploatare cu călători. Suntem acum în situaţia în care pot să afirm cu certitudine că în curând bucureştenii pot să folosească cel mai aşteptat mijloc de transport din această zonă, şi anume, metroul din drumul Taberei”, spunea ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Potrivit precizărilor Metrorex, în prezent se face predarea-primirea spaţiilor de la constructor la echipele Metrorex care vor asigura cu cei 900 de angajaţi exploatarea circulaţia şi mentenanţa în trei schimburi pentru toate specialităţile, inclusiv serviciul comercial şi cel de conducere a trenurilor. O altă activitate necesară constă în predarea obiectivelor de pază pe staţii şi interstaţii, de la firmele de paza ale constructorilor la cele care sunt sub contract cu Metrorex. De asemenea se predau toate spaţiile publice de la firmele de curăţenie ale constructorului, la cele contractate de Metrorex.

Pentru deschiderea magistralei de metrou M5, ultima activitate constă în înlocuirea trenurilor utilizate pentru probe cu cele pregătite în depou pentru circulaţia cu călători, precizează Metrorex.

Este necesară de asemenea configurarea sistemului de taxare permite accesul cu numerar şi card bancar la turnicheţi. Sunt realizate operaţiunile de transport valori şi alimentare a casieriilor şi a automatelor de vânzare AVC cu titluri de transport şi numerar pentru vânzare. Totodată se realizează atât prin sistemele de alarmare la efracţie cât şi cu personal, protecţia valorilor în fiecare staţie. POS-urile sunt achiziţionate de către banca care asigură suportul tehnic şi sunt în proces de configurare astfel încât să fie disponibilă şi vânzarea pe lângă numerar şi cu card bancar la casierie. La automatele de vândut cartele se poate achita cu numerar. Achitarea cu card bancar urmează să se implementeze cât mai curând posibil împreună cu banca suport. Este necesar a se realiza o soluţie de comunicaţie stabilă care presupune atât configurarea cât şi instalarea unor echipamente şi chei de criptare.

Metrorex mai arată că este preocupată şi de asigurarea semnalului GSM în scopul asigurării facilităţilor şi confortului pe care acest serviciu îl oferă tuturor utilizatorilor. Astfel, în aceasta perioadă, operatorii de telefonie mobilă au finalizat instalarea reţelelor de comunicaţii în subteran şi execută ultimele reglaje ale echipamentelor pentru acoperirea optimă privind semnalul de comunicaţie voce şi date pentru călătorii metroului.

Magistrala M5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 – 2013, POIM 2014 – 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Trei zodii care vor fi binecuvântate de astre în Săptămâna Mare 2025. Intră sub protecție divină
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
O nouă taxă pentru proprietarii de locuințe. Nimeni nu scapă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru șoferii pensionari. Ce trebuie să aibă în mașină cei care au peste 65 de ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda