„‘Fratele domnului Nicusor Dan, „Câine”, mi-a trimis mesaje de ameninţare, că o să se ocupe el de mine şi de familia mea. Mi-au transmis prin tot felul de interpuşi să am grijă că o voi păţi. Voi avea grijă ca la dezbatere să aduc toate materialele”, a declarat Firea.
De asemenea, cu această ocazie, Gabriela Firea a anunţat că va participa la o dezbatere alături de Nicuşor Dan.
„Eu am răspuns de la început că voi participa. Nu ştiu de ce s-a creat această atmosferă că eu nu voi participa. Îl învaţă probabil consultanţii să aibă o campanie de denigrare la adresa mea. Voi participa săptămâna viitoare la dezbatere”, a mai declarat Firea la Antena 3.
Mihai Mitrache a ridicat ilegal în „Orășelul Copiilor” restaurantul Medieval, demolat în luna mai de Primăria Sectorului 4. Apoi, nu a mai plătit nicio taxă, timp de mai bine de 4 ani, pentru spațiul pe care îl ocupa pe domeniul public. Ca să nu plătească taxele, Mitrache, zis „Câine”, a pus la punct o veritabilă suveică imobiliară, în care clădirea restaurantului a fost vândută succesiv între membrii familiei sale.