Traian Băsescu, din nou escortat de poliţie

Coloana preşedintelui Traian Băsescu a fost escortată, marţi, de antemergători ai Poliţiei Rutiere, el renunţând în urmă cu un an la efectivele MAI, în contextul participarii unor angajaţi ai ministerului la un marş de protest care a ajuns în faţa Palatului Cotroceni.
Romania TV
25 oct. 2011, 10:00
Traian Băsescu, din nou escortat de poliţie

La sosirea preşedintelui, marţi dimineaţă, la Monumentul eroilor căzuţi la datorie, unde a participat la un eveniment ocazionat de Ziua Armatei, un motocist al Poliţiei Rutiere a asigurat culoarul liber pentru coloana prezidenţială, potrivit Mediafax.

După eveniment, coloana preşedintelui a fost escortată de un autoturism marca BMW, pe care era inscripţionat „Poliţia”.

Preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie, în septembrie 2010, când ministru de Interne era Vasile Blaga, ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, decizia fiind luată în contextul participarii unor angajaţi ai ministerului la un marş de protest.

Potrivit protocoalelor legale, Administraţia Prezidenţială este deservită de Jandarmerie (protecţie şi pază), Poliţia Rutieră (agenţi însoţitori în deplasări) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (salvare, pompieri-n.r.), instituţii aflate în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, susţin surse oficiale.

În septembrie 2010 a avut loc un miting al poliţiştilor, care a adunat aproximativ 6.000 de poliţişti şi alţi sindicalişti din structurile de ordine publică, inclusiv penitenciare, şi fusese programat să se desfăşoare în Piaţa Victoriei, conform autorizaţiei emise de Primărie.

Planurile sindicaliştilor s-au schimbat brusc în timpul protestului şi aceştia au pornit în marş spre Palatul Cotroceni, unde vroiau să discute cu preşedintele Traian Băsescu. Jandarmii care asigurau ordinea publică la protest au părut depăşiţi de situaţie şi, fie din dorinţa de a nu genera o amplă bătaie în centrul Bucureştiului, fie dintr-o solidaritate tacită, au permis marşul spontan şi i-au însoţit pe protestatari până la Cotroceni, însă preşedintele s-a dovedit a fi indisponibil.

Lucrurile au părut a fi scăpate de sub control, în contextul în care poliţiştii au dat peste cap traficul în Capitală, au strigat injurii la adresa preşedintelui şi şi-au aruncat caschete, cu însemnele instituţiei pe care o reprezintă, în curtea Palatului Cotroceni. Totodată, mai mulţi poliţişti aveau tocurile pistoalelor la vedere, iar autorităţile au stabilit că unii ar fi avut armele la ei.

Astfel, Traian Băsescu şi Emil Boc au renunţat, o perioadă, la serviciile structurilor MAI, generând controverse privind însăşi legalitatea acestei decizii.

Mitingul poliţiştilor a condus, de asemenea, la demisia de onoare a lui Vasile Blaga din funcţia de ministru al Internelor, în 27 septembrie 2010.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda