Rafael Vasquez, în vârstă de 46 de ani, cunoscut sub numele de Rafaela, a pledat nevinovat, marţi, după ce a fost acuzat de moartea lui Elaine Herzberg, la 27 august 2018, conform datelor instanţei. Vasquez a fost eliberată în aşteptarea procesului stabilit pentru februarie 2021.
Herzberg a murit după ce a fost lovită în timp ce traversa strada cu bicicleta, în cursul nopţii.
Primul deces al unei persoane lovită de o maşină fără şofer a declanşat îngrijorări semnificative privind siguranţa în industria aflată în fază incipientă a vehiculelor autonome.
Uber a refuzat să comenteze, notează Reuters. De asemenea, un avocat care o reprezintă pe Vasquez nu a răspuns imediat la solicitarea de a comenta.
Potrivit unui raport al poliţiei din Tempe, Vasquez se uita în mod repetat în jos în loc să-şi menţină privirea la drum. Procurorii au declarat în martie 2019 că Uber nu răspunde penal în acest accident.
”Neatenţia în timpul conducerii este o problemă de mare importanţă în comunitatea noastră”, a declarat procurorul Allister Adel din comitatul Maricopa. ”Când un şofer se urcă la volanul unei maşini are responsabilitatea de a controla şi utiliza vehiculul în siguranţă”, a adăugat ea.
Poliţia a indicat anterior că accidentul era ”în totalitate evitabil” şi că Vasquez urmărea programul TV „The Voice” la momentul producerii incidentului.
În noiembrie, Comitetul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) a dat vina pe lipsa de acţiune a lui Vasquez şi pe Uber pentru lipsa de atenţie faţă de siguranţă şi pentru decizii inadecvate în procesul de dezvoltare a vehiculului autonom al companiei.
NTSB a indicat drept cauză probabilă eşecul lui Vasquez de a monitoriza mediul de conducere ”deoarece era atenţia ei era distrasă de-a lungul călătoriei de telefonul personal”. Ea trebuia să acţioneze în caz de urgenţă.
Uber a luat o serie de decizii în procesul de dezvoltare care au contribuit la cauza accidentului, a indicat NTSB. Software-ul din maşina Volvo XC90 modificată nu a identificat-o corect pe Herzberg ca fiind un pieton.
Uber a dezactivat sistemele automate de frânare de urgenţă din vehiculului Volvo XC90 şi a exclus utilizarea imediată a frânării de urgenţă, bazându-se în schimb pe şoferul de rezervă, notează Reuters.
Citeşte şi: Tragedie în Mediterana. Zeci de migranţi au murit într-un naufragiu