Jucătorii de la FCSB au fost testaţi din nou, miercuri, pentru noul coronavirus, la Timișoara, acolo de unde lotul va pleca în Serbia. Încă trei fotbaliști au fost confirmați cu Covid-19 și au fost trimiși acasă, aceştia fiind Florin Tănase (25 de ani), Darius Olaru (22 de ani) și Iulian Cristea (26 de ani), scrie GSP.
„Da, este adevărat, FCSB ne-a informat, pe noi şi pe DSP, că incă trei jucători au ieşit pozitiv la testarea pe care au efectuat-o la Timişoara. Cei trei vin înapoi la Bucureşti cu maşinile şi din ce mi-au spus cei de la FCSB toată lumea a avut mască la deplasare şi s-a respectat distanţarea”, a precizat Justin Ştefan, secretar general al LPF.
Mihai Stoica a fost testat pozitiv marți, 8 septembrie, alături de Marius Popa (42 de ani), antrenor de portari, și Ovidiu Kurti (41 de ani) – kinetoterapeut. Acesta nu a mai mers la baza de pregătire a roș-albaștrilor de joi, 10 septembrie. Deoarece MM nu figurează în actele clubului ca angajat, FCSB nu avea obligația să anunțe la LPF testarea pozitivă a acestuia.
Cum ar putea FCSB să piardă la masa verde partida cu Backa Topola din Europa League
Cele 13 cazuri de COVID-19 la FCSB:
Ovidiu Kurti – kinetoterapeut
Marius Popa – antrenor de portari
Anton Petrea – antrenor principal
Thomas Neubert – preparator fizic
Horea Codorean – preparator fizic
Sorin Cristof – kinetoterapeut
Bogdan Stoica – analist video
Marius Ianuli – team-manager
Mihai Stoica – director sportiv
Andrei Miron – fundaș central
Darius Olaru – mijlocaș central
Florin Tănase – mijlocaș
Iulian Cristea – fundaș central
FCSB a obținut calificarea în turul 3 preliminar al UEFA Europa League după ce a trecut de FK TSC Backa Topola, din…
Publicată de FCSB pe Joi, 17 septembrie 2020