Zeci de copii şi tineri au murit pentru un selfie. Ce spune psihiatrul: „Românii tânjesc pentru un moment sub lumină”

Să nu uităm despre live-urile de pe Facebook, care au adus moartea şoferilor chiar sub ochii prietenilor care le urmăreau transmisiunile, scrie Digi24.ro.

„Lumea în care noi am intrat este o lume în care ne proiectăm mintea vizual. Tehnologia, în ultimii ani, a permis ca oamenii să captureze o parte din realitate la rezoluție din ce în ce mai mare și cu ocazia asta să fascineze în moduri în care poate că acum 5 – 10 de ani nu era posibil. Oamenii aceștia, care se angajează în niște fapte sau comportamente extreme, nu spun că devin eroi.

Spun, în schimb, că vor fi, pe undeva, presați de un fenomen oarecare să-și înfrângă niște bariere interne, psihologice și ceea ce-i împinge de la spate este important, pe undeva, plăcerea noastră, esteticul. Suntem noi din ce în ce mai greu impresionabili. E nevoie de super-stimuli sau super-știri. Ce poate să fie mai spectaculos decât cineva care sfidează moartea?! La circ, saltul mortal, întotdeauna, a făcut spectacol„, spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu. 

Acesta a afirmat că „fenomenul, în psihologie, poate că merită să fie studiat și în același timp n-o să poată să fie vreodată studiat pentru că avem impasul etic: cu ce drept ne ducem noi, științific, în experiența personală a unui om? Cu ce drept reinventăm moartea lor ca un subiect de cercetare? Este o formă de suicid pasiv pentru acești oameni? Ar trebui să ne uităm mai atent ce se întâmpla în universul lor psihic înainte de a se fi suit pe un bloc, pe o culme, pe o creastă, la limita vieții, riscând maxim moartea?

Alte articole

După ce s-au răsturnat cu mașina, două femei au decis să facă un selfie lângă vehiculul din care au ieșit pline de sânge

Detaliul inedit surprins într-un selfie din 2012. La ani distanță s-a aflat adevărul. Cine este bărbatul din spatele fetei?

E foarte posibil, speculez aici, că de fapt acești oameni nu sunt fericiți, nu mor împliniți, ci trăiesc într-o formă atipică de adicție care, dacă nu întrunește criteriul euforic de succes, cu siguranță îndeplinește criteriul simetric de sevraj.

E un fenomen de contagiune socială și care se întâmplă frecvent în comunități care sunt dezangajate intelectual, dar care trăiec cu o experiență empirică, în același fel în care, spre exemplu, când eram copil la sat – fără să știe vreun copil care este efectul alcoolului asupra creierului – existau întreceri la care oamenii trebuiau să bea foarte repede alcool și înainte de aceste experiențe am avut în România un lung șir de situații în care, în mod deliberat voluntar, a avut copii și adolescenți care au ajuns în comă alcoolică la spital pentru că au participat la astfel de întreceri.

Sau am avut oameni tineri care fac liniuțe noaptea și sau vor provoca accidente în trafic pentru fapte de vitejie rutieră, tot la fel, deprinse dintr-o cultură violentă a filmelor, mai nou a aplicațiilor pe internet, unde te uiți la cineva care a făcut chestia asta și care a captat imaginația colectivă a unui milion sau a două milioane de oameni„.

Oamenii care au un astfel de comportament extrem aveau nemulțumiri, explică medicul Diaconu: „De multe ori, oamenii pe care noi îi vedem în România tânjesc pentru un moment sub lumină pentru că viețile lor sunt foarte gri. De fapt și de drept, mergând în spatele morților, în biografia lor personală descoperi, aș spune, poate disproporționat, că acești oameni aveau nemulțumiri. Într-un fel sau altul, apropo de validare, fuseseră anterior invalidați. Cumva, noi surprindem în frumusețea unei astfel de fotografii și, dincolo de macabru, partea tristă. (…).

Nu neapărat căutarea recompensei, apropo de clipurile de pe internet, i-a condus pe acești oameni, cât ceea ce, în studiul personalității, se numește dependența de recompensă și evitarea răului. Acești oameni evitau un rău – banalitatea vieții de zi cu zi: județul Vaslui, Bârlad, județe moarte, orașe pustiite, părinți plecați, cu șomaj mare, cu o sărăcie endemică, pe undeva, troglodismul ăsta de secol XXI, post-capitalist. Și atunci cum să ieși în evidență, unde să te duci? Asta nu înseamnă că justificăm astfel de lucruri, dar este microscopia unui fenomen mult mai vast. 

Vedem puști care se filmează unii pe ceilalți în timp ce se bat, vedem copii care fac întreceri, unele dintre ele cu tensă sexuală și astea sfârșesc în victimizarea cuiva. Și discuți apoi cu abuzatorul și descoperi că relațiile cu părinții au fost mai mult sau mai puțin superficiale, că de la o vârstă mică a avut acces la tehnologie și s-a echilibrat emoțional în relație cu telefonul, unde vedea eroi și super-eroi, unde vedea fapte care sfidează legile fizicii și s-a injectat în acel personaj”.

Psihiatrul Gabriel Diaconu a subliniat că una dintre fricile fundamentale, în astfel de cazuri, este frica acestor persooane că nu vor fi văzute de semenii lor:„E frica de singurătatea absolută, că nu faci parte din specia umană, din trib. (…) Tehnologia, uneori, detonează în mințile oamenilor, nu doar niște fantezii pozitive, ci și niște coșmaruri foarte urâte pe care le trăim în copilărie. (…) Fenomenul acesta nu se va opri cu selfie-urile mortale și nu se va opri cu campaniile poliției, dar dacă va fi adresată cauza, o să vedem dintr-odată copii care, la un moment greu pentru ei, vor vorbi nu cu un psiholog, cât cu o persoană de încredere„.