Percheziţii la Spitalul Witting. Perchezițiile au loc la Spitalul Witting, spital aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. Informația a fost confirmată și de managerul spitalului care a transmis că anchetatorii au cerut mai multe documente. Ar fi vorba despre achiziția unor echipamente de protecție neconforme.
Polițiștii de la Transporturi sub coordonarea Parchetului Sectorului 1 au descins la Spitalul CF Witting, iar suspiciunile anchetatorilor se îndreaptă asupra conducerii, conform surselor G4Media.ro.
„În cursul zilei de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, efectuează 2 percheziţii domiciliare, în 2 locaţii din municipiul Bucureşti, dintre care una este la sediul unei persoane juridice, iar cealaltă la sediul unei instituţii publice (spital). Percheziţiile domiciliare se efectuează într-un dosar în care se cercetează săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 alin. (1) C.P. în achiziţiile publice privind echipamente de protecţie COVID 19 şi care se află în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti”.
Percheziţii în dosarul achizițiilor de măști. Fostul director UNIFARM este audiat
Acum două luni, zece percheziţii au avut loc în Bucureşti şi în patru judeţe într-un dosar de înşelăciune după ce unui spital pentru asistenţa pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 i-au fost vândute măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute. Administratorul unei firme, dar şi societatea comercială condusă de acesta sunt urmăriţi penal pentru înşelăciune, fiind acuzaţi că în primăvara anului trecut au încheiat un contract prin care se obligau să livreze măşti medicale către Unifarm, însă au livrat măşti de proastă calitate, în cantitate mult mai mică decât cea contractată. Măştile, pentru care a fost emisă şi o alertă la nivel european, au ajuns la personalul medical din spitale COVID-19.