Noi restricţii în Bucureşti. Circulația persoanelor e interzisă după ora 20.00 în week-end. Cum se schimbă programul magazinelor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit sâmbătă pentru a stabili ce noi restricţii urmează să fie aplicate pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat ce se întâmplă cu locurile de joacă, mijloacele de transport în comun, cununiile, botezurile, înmormântările.
Razvan Mihalascu
27 mart. 2021, 14:30
Noi restricţii în Bucureşti. Circulația persoanelor e interzisă după ora 20.00 în week-end. Cum se schimbă programul magazinelor
UPDATE:

Care sunt noile restricţii în Bucureşti. Când e interzisă circulaţia

Comitetul a dispus pentru București următoarele măsuri pentru 14 zile. Acestea pot fi reevaluate la atingerea pragului de 7,5 la mia de locuitori:

Începând cu data de 28.03.2021, ora 00:00 s- au dispus următoarele măsuri pentru o perioadă de 14 zile.

1. Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 – 5,00 în zilele de luni până joi, și în intervalul orar 20.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 de locuitori, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului conform programării;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

e) părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112.

Noile restricţii în Bucureşti. Când e nevoie de declaraţia pe propria răspundere

Pentru verificarea motivului deplasării, în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităților abilitate, legitimația de serviciu/adeverința eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea deplasărilor în interes personal sunt obligate să prezinte declarația pe propria răspundere, completată în prealabil.

Pentru deplasarea către centrul de vaccinare, persoanele sunt obligate să prezinte dovada programării.

Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată pe o perioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Noile restricţii în Bucureşti. Se schimbă programul magazinelor şi teraselor

Programul operatorilor economici care desfașoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și /sau deschise, publice și/sau private, se poate desfășura în intervalul 05.00 – 18.00 în zilele de vineri, sâmbăta și duminica.

În zilele de luni – joi, programul poate fi desfășurat în intervalul orar 05.00 – 21.00, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 locuitori.

Care sunt excepţiile

Prin excepție de la prevederile de mai sus, în intervalul orar 21,00 – 05,00 în zilele de luni până joi, respectiv 18.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatori economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Tot prin excepție de la prevederile de mai sus unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată pe o perioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Noile restricţii în Bucureşti pentru transportul în comun. Ce măsuri trebuie să ia STB şi Metrorex

STB  va monitoriza permanent gradul de încarcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.

Se va respecta circuitul de urcare/coborare în mijlocul de transport, accesul pasagerilor realizându-se prin ușa din față, iar coborarea pe ușa din spate.

STB va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio – video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.

De asemenea, Metrorex va informa călătorii prin stațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.

Noi restricţii în Bucureşti de Paşte

Pentru sărbătoarea de Pesah e permisă circulația în 28 martie în intervalul orar 20.00 – 22.00.

Pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paștelui Catolic, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în perioada 03.04.2021 – 04.04.2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00.

Se închid sălile de fitness în Bucureşti. Cum se va face accesul în mall-uri

Totodată, autorităţile au decis hotărât să se suspende activitatea sălilor de sport sau de fitness.  Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Accesul în mall-uri trebuie realizat astfel încât să se asigure distanța de 2 metri între clienți și minimum 7 mp de persoană.

Accesul în piețele agro-alimentare se va face în limita a maximum 50% din capacitate.

Noi restricţii în Bucureşti. Ce se întâmplă cu şcolile

Referitor la educaţie, copiii de grădiniță și elevii din învățământul primar vor face ore cu prezență fizică. În schimb, prezența fizică și pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a și din anii terminali, dar cu maximum jumătate din clasă.

S- a hotărât că în unitățile de învățământ participarea la ore să se desfășoară astfel:
* Cu prezență fizică pentru:
– toți preșcolarii și elevii din învățământul primar,
– elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;
Este permisă organizarea cu prezența fizică în unitățile de învățământ  a următoarelor activități:
–        simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali;
–        evaluările naționale.
** Participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

UPDATE: Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că în privinţa Bucureştiului nu se va schimbat nimic deoarece regulile sunt cele prevăzute în ordinele miniştrilor.

„Nu modificăm nimic, sunt regulile care deja există în ordonanţele miniştrilor, însă credem că este bine să fie prinse în acelaşi act ca să fie uşor de comunicat şi de văzut. Există un grup pe care se strâng acestea, un fel de Q&A, întrebări şi răspunsuri, le verific acum şi vom pune şi pe Facebook şi pe site”, a declarat Alin Stoica, sâmbătă, înainte de şedinţa CMBSU, conform News.ro.

Prefectul a reamintit că noile restricţii în Bucureşti vor intra în vigoare duminică noaptea.

„Măsurile vor intra în vigoare de duminică, de la ora 00.00, dar noua oră la care nu mai putem să ieşim afară şi la care trebuie să închidă comercianţii va fi de duminică seara. Dacă trecem de 7,5 la mie, evident se vor aplica măsurile. Deocamdată suntem pe scenariul prevăzut de hotărârea de Guvern, nu avem alt scenariu”, a declarat Alin Stoica.

UPDATE: Şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă urmează să aprobe noi restricţii în Bucureşti a început la ora 12. Este posibil ca autorităţile să anunţe alte măsuri suplimentare.

Prefectul Capitalei a precizat că vor fi clarificate multe dintre măsurile care vor fi aplicate.

„Avem și o serie de întrebări, știm că sunt multe întrebări legate de partea asta, se colectează întrebările și mâine (n.red, sâmbătă) vom avea mai multă claritate pe toate măsurile care se vor aplica”, a anunțat vineri prefectul Alin Stoica, conform Realitatea.net.

Noi restricţii în Bucureşti. Rata de infectare, în creştere

În București s-a atins vineri o rată de infectare cu noul coronavirus de 6,67 cazuri la mia de locuitori. E vorba despre o creştere faţă de ziua anterioară, când a fost raportată o incidenţă de 6,50.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, o hotărâre prin care au fost stabilite măsuri de aplicat în contextul pandemiei de COVID-19.

Hotărârea prevede reducerea intervalului orar în care este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei fără restricţii, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20,00, pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.

Citeşte şi: DOCUMENT Noile restricţii au apărut în Monitorul Oficial. Prefectul Capitalei va anunţa sâmbătă ce se întâmplă în Bucureşti

Noi restricţii în Bucureşti. Sălile de fitness, închise din cauza COVID-19

Măsurile vizează limitarea intervalului de timp în care este permisă desfăşurarea activităţii operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18,00 pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.

Este prevăzută suspendarea activităţii operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori.

Noile restricţii în Bucureşti, aplicate de duminică

Premierul Florin Cîţu a explicat că noile măsuri pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 prevăzute în hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) vor fi aplicate începând de duminică, 28 martie.

Şeful Executivului a precizat vineri că măsurile se vor aplica la două zile de la publicare, deoarece operatorii economici ar fi avut prea puţin timp să se pregătească.

„Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri. Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a anunțat Florin Cîțu, pe Facebook.

Citeşte şi: Bilanţ vaccinare 26 martie 2021. Aproape două milioane de români s-au imunizat

DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Unde votăm pe 24 noiembrie și cum afli la care secție de votare ești arondat. Mulți oameni vor vota în alte locuri față de cele în care erau obișnuiți
Capital.ro
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Cinci copii de la o grădiniță din Timișoara, spitalizați cu simptome de toxiinfecție alimentară
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili