Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), zilnic se înregistrează, la nivel european, între 40.000 şi 50.000 de noi cazuri. Numărul de noi infectări depistate săptămânal îl depăşeşte între timp pe cel din perioada de vârf, din martie. Odată cu creşterea numărului de infectări apare şi teama unui al doilea lockdown.
În Spania şi Franţa restricţiile impuse în primăvară au avut consecinţe grave pentru economie. În aceste tări, numărul infectărilor creşte din nou. Cu toate astea, Franţa încearcă să evite măsuri drastice în oraşele cele mai afectate de pandemie, precum Paris, Marsilia, Bordeaux, Nisa şi Toulouse. Autorităţile au luat totuşi câteva măsuri precum: interzicerea întrunirilor, limitarea vizitelor în cămine de bătrâni sau închiderea mai devreme decât de obicei a barurilor. În Paris şi câteva alte regiuni este obligatorie purtarea măştii de protecţie după părăsirea locuinţei proprii, potrivit Deutsche Welle, citat de g4media.
Măsuri drastice de restricţie au intrat în vigoare şi în Madrid. Şase cartiere din capitala Spaniei şi şapte comune limitrofe au intrat în carantină. Localnicii nu au voie să le părăsească decât pentru a ajunge la locul de muncă, pentru a merge la medic, la şcoală sau în cazul unei citaţii judecătoreşti. Măsuri similare au fost adoptate şi în alte zone ale Spaniei, ca de pildă în Mallorca.
În Germania, de exemplu, aşa-numitul indice pentru un interval de şapte zile se ridică în prezent la 13. „Vrem totuşi să evităm un lockdown complet, pentru că ar însemna un regres şi dezastru pentru economia noastră”, a subliniat Ayuso. „Dacă respectăm cu toţii noile reguli în vigoare, atunci regiunea noastră îşi va reveni repede”, a adăugat ea.
Nu doar în sudul Europei consecinţele unor restricţii drastice anti-Covid ar fi catastrofale. Şi în Germania, experţii avertizează faţă de posibile falimente în masă. „O cincime dintre companii îşi consideră deja existenţa ameninţată de coronavirus”, subliniază preşedintele asociaţiei IMM-urilor din Germania, Mario Ohoven.
Deşi numărul noilor infectări cu coronavirus creşte şi în Germania, nu se întrevede revenirea la restricţiile dure din primăvară. Imperativul momentului, în această toamnă, este „responsabilitatea individuală”, a declarat, la începutul lunii, ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn. „Şi dacă reuşim acest lucru, atunci cred că nu va fi nevoie să discutăm despre lockdown”, a mai spus Spahn. Va fi nevoie, însă, a mai arătat ministrul Sănătăţii, de intervenţii consecvente, în focarele regionale de infecţie.
Nici Ministerul german de Finanţe nu ia în calcul impunerea unui al doilea lockdown. În proiectul de buget pe 2021 este prevăzută contractarea de datorii în valoare de aproximativ 96 de miliarde de euro datorate crizei coronavirus. Toate calculele făcute exclud un nou lockdown.
Situaţia din Marea Britanie e alta. Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, declara cu câteva zile în urmă la BBC: „Vrem să evităm un lockdown naţional, dar suntem pregătiţi pentru astfel de măsuri.” Marea Britanie este, cu cele aproape 42.000 de decese cauzate de coronavirus, ţara cea mai afectată de pandemie din Europa. În ultima vreme iau amploare cazurile de infectări şi numărul pacienţilor Covid din clinicile britanice. De o săptămână au fost înăsprite considerabil, din acest motiv, măsurile de protecţie. Şi aici, ca peste tot în Europa, lupta contra Covid-19 se duce mai ales la nivel local, acolo unde izbucnesc focarele de infecţie. În Birmingham, Glasgow şi alte mari oraşe ale ţării, persoane din locuinţe diferite nu au voie să se întâlnească în spaţii închise, parţial nici în aer liber.