Posibilitatea interacţiunii profesor-elev prin deplasarea elevului la tablă şi a profesorului la banca elevului, acordarea către școală a puterii de a decide să cheme la cursuri față în față și alte clase în afara celor din ciclul primar și din ani terminali chiar dacă localitatea este în scenariul 2 – sunt câteva dintre propunerile oficiale transmise Ministerului Educației de către părinți, pentru modificarea ordinului comun semnat alături de Ministerul Sănătății.
O altă modificare cerută de părinți este ca „celor care nu vor să poarte mască să li se dea posibilitatea să învețe de acasă”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP-IP).
Modificările cerute de reprezentanții părinților:
- Orice părinte, inclusiv al copiilor sănătoşi, să poată opta pentru on-line, exercitându-şi dreptul la prevenţie pentru sănătatea copiilor şi a membrilor familie – având în vedere că decizia este descentralizată la nivelul CA, astfel de cereri ale părinţilor pot fi aprobate ţinând cont de dotarea şcolilor (posibilitatea de transmitere a lecţiilor on-line) şi, de asemenea, de dotarea personală pentru susţinerea învăţării on-line.
- Sistem de învățare hibrid (S2) – posibilitatea de rotaţie a subgrupelor de elevi la 1-2 săptămâni în funcţie de decizia Consiliul de Administrație, cu aprobarea doar a Inspectoratelor Școlare Județene și a Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP), fără reunirea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
- Elevilor care sunt on-line (explicaţie: este posibil ca echipamentul folosit să nu asigure calitatea transmisiei audio-video) sau lipsesc să li se pună la dispoziţie, pe platforma folosită de către școală, materialul didactic suport al lecţiei predate, la sfârşitul zilei – întrucât recuperarea materiei de la colegi poate fi incompletă sau cu greşeli sau complet lipsă.
- Utilizarea manualelor de pe platforma pusă la dispoziţie de către MEC (www.manuale.edu.ro) astfel încât să ajutăm şi la reducerea greutăţii ghiozdanului.
- Suplimentarea personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic astfel încât să poată fi respectate condiţiile din ordinul comun nr. 5.487/1.494/2020.
- Angajarea unui administrator de reţea la nivelul fiecărui ISJ, care să vină în sprijinul fiecărei unități de învățământ, ori de câte ori este nevoie.
- Reglementarea modului de justificare a absenţelor din cauza defecţiunilor tehnice (defecţiune dispozitiv, lipsă electicitate, lipsă semnal internet) – atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice.
- Posibilitatea unității de învățământ de a decide, pentru clasele care nu sunt în ciclul primar şi ani terminali, să opteze pentru Scenariul 1 (cu ore față în față), cu condiţia respectării distanţării din punct de vedere fizic, chiar dacă localitatea/judeţul este în S2.
- Eliminarea păstrării distanţării din punct de vedere fizic în microbuzele şcolare dacă timpul de deplasare nu depăşeşte 15 minute, cu respectarea numărului de locuri din microbuz şi obligatoriu purtarea măştii.
- Atenţie la modul în care directorii unor unități de învățământ interzic elevilor posibiliatea de a veni cu sandwich şi apă potabilă de acasă
- În mediul exterior din cadrul UI (curtea şcolii), cu asigurarea distanţării de 1,5 m, elevii să poată renunţa la mască.
- Posibilitatea interacţiunii profesor-elev prin deplasarea elevului la tablă şi a profesorului la banca elevului.