Călin Marincuș s-a arătat revoltat de faptul că masca de protecție este obligatorie, mai ales în școli.
„Ne condamnați și copiii să nu poată respira. Toată lumea are mască, după ce dumneavoastră ați fost filmat în timp ce fumați în birou fără mască”, a spus luptătorul K1.
Călin Marincuș i-a aruncat cuvinte grele premierului României, pe care l-a acuzat că se ocupă de campania electorală în timp ce românii sunt la ananghie.
„Sunteți o slugă mai mare decât Dacian Cioloș și un trădător mai mare decât Victor Ponta. Ați venit să-l susțineți pe Emil Boc? Vă amintesc că la București l-ați susținut pe Nicușor Dan. Aici, Boc are contra candidat de la USR. Așadar, aici e dușmănie, acolo e cumetrie. Mare politician, domnule premier, sunteți în perioada în care suntem în starea de alertă. Lumea este disperată, iar dumneavoastră faceți campanie electorală. Acesta este PNL-ul de astăzi, urmașii Brătienilor. Vai de capul nostru!”, a spus Călin Marincuș.