ANAF încearcă să asigure materiale de protecție personalului. A lansat o licitație pentru achiziţia a peste 1 milion de măști chirurgicale de unică folosință. Valoarea contractului, care are o durată de 12 luni, e de până la 938.700 de lei. În septembrie a fost lansată o altă licitaţie pentru „servicii de dezinfecție pentru combaterea, prevenirea infecțiilor cu bacterii, fungi, virusuri, în contextul pandemiei cu noul Coronavirus – Sars Cov 2, pentru sediile ANAF”, valoarea contractului fiind de 713.421 lei.
Angajaţii primesc materiale de protecţie, însă acestea nu sunt suficiente, au declarat reprezentanţii.
„Au mai dat echipamente de protecție, inclusiv măști, dar nu suficient. Oamenii mai trebuie să își asigure și singuri. Riscurile la care se expun angajații ANAF, mai ales cei care lucrează cu publicul, sunt mari, iar numărul persoanelor infectate, de la debutul pandemiei și până a acum, a trecut cred de 100. De exemplu, avem acum un caz la o unitate de Trezorerie, un angajat care lucrează la ghișeu. Este infectat pentru a doua oară cu coronavirus și bănuiala este că se trage de la mașina pentru numărat bani”, a declarat Liviu Toader, președinte SindFISC, pentru Profit.
De când a început pandemia, ANAF a încercat să limiteze unele activităţi, să reducă traficul în unităţi şi să încurajeze interacţiunea online. Telemunca va rămâne o practică pentru multe dintre instituţiile statului şi în perioada următoare.
ANAF a stabilit în luna martie, la debutul pandemiei, o limită de 15% pentru angajații prezenți în birouri. La mijlocul lunii mai, odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, acest prag a urcat la 30%, iar peste o lună, la mijlocul lunii iunie, a fost stabilit, tot prin dispoziție a preeședintelui ANAF, Mirela Călugăreanu, la 50%. În luna iulie, procentajul mediu pentru angajații ANAF prezenți la birou a fost stabilit din nou la 30%.
„Din cauza numărului de infectări, conducerea ANAF a dispus din nou un număr cât mai mic de persoane la birou. S-a revenit într-o oarecare măsură. Acum suntem cu 30% angajați în birouri și restul lucru de acasă, după ce inițial s-a încercat cu 50% după 15% în starea de urgență și 30% după. Dar, în unele cazuri, dacă este justificat, se poate depăși pragul”, a spus Toader.