Dosar de moarte suspectă după decesul celui de-al doilea bărbat torturat de poliţişti de la Secția 16. Este vorba despre Mihai Ionuţ Ghiorghe, bărbatul de 39 de ani care a acuzat că a fost luat de pe stradă, încătuşat, torturat şi abandonat pe un câmp de la marginea Capitalei de poliţişti din cadrul Secţiei 16 din Bucureşti. Mihai Ionuț Ghiorghe ar fi fost bătut crunt de liderul sindical Viorel Șeicaru, Viorel Răzvan Lupu și Dorin Nine.
Vineri, bărbatul a fost găsit mort în locuința unui cunoscut. Informaţia a fost confirmată de avocatul familiei tânărului.
„Pentru acest lucru si mai ales ca sunt suspiciuni cu privire la moartea lui, la parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti s-a deschis dosar penal pentru moarte suspecta. Astazi i se face autopsia in vederea stabilirii cauzei decesului”, a declarat avocatul familiei tânărului mort, citat de stiripesurse.ro.
Decesul vine la aproape trei săptămâni de la moartea celuilalt bărbat implicat în cazul de tortură ce a dus la inculparea a nouă agenți de poliție, între care și un lider de sindicat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat că 9 poliţişti sunt urmăriţi penal în dosarul de tortură şi lipsire de libertate în mod ilegal. Trei dintre suspecți sunt în arest la domicliu, iar ceilalți sunt cercetați sub control judiciar.
Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări făcute de ofițerii de la DGA după ce, în luna august a anului trecut, doi bărbați au depus o plângere potrivit căreia, la stația de metrou Eroii Revoluției, ar fi fost bătuți, băgați cu forța în mașină și duși pe un câmp în apropiere de Jilava unde ar fi fost torturați de mai mulţi poliţişti.
Faptele ar fi avut loc la sfârșitul lunii august, în Sectorul 4, la ora 1.30 noaptea. Cei doi bărbaţi, unul de 39 de ani, celălalt de 51 de ani, spun că se aflau pe stradă şi ar fi intervenit în timp ce câțiva polițiști ar fi bruscat o persoană. Aceştia s-ar fi răzbunat pe ei, i-ar fi încătuşat şi i-ar fi dus pe un teren viran, unde i-ar fi bătut cu bastoanele.
Mihai Ionuţ Ghiorghe, unul din bărbaţii implicaţi, a declarat pentru Antena 3 că: „Am fost înjurat, mi s-au pus cătuşele, am fost băgat în maşină, mi s-au dat trei jeturi de spray paralizant în faţă. Am crezut că voi fi dus la Secţia de Poliţie, dar nu m-au legitimat, nici ei nu s-au legitimat. Au început să dea cu bastoanele în mine. Îmi dădeau cu picioarele în coaste şi cu pumnii în cap. M-au descălţat, m-au bătut la tălpi. M-au abandonat pe câmp.”
„Am scos buletinul, mi s-a aruncat buletinul din mână. Mi s-au pus mâinile la spate, am fost încătuşat, pus cu burta pe o maşină şi pur şi simplu aruncat peste nişte cauciucuri. Nu ştiu unde m-au dus, am avut noroc că mi-a rămas telefonul şi am văzut că sunt undeva în Ferentari”, a povestit și Teodor Nicolae Gheorghe, celălalt bărbat implicat în altercaţie.