Întrebat ce probleme i-a reclamat Carmen Iohannis la o săptămână de la redeschiderea şcolilor, Klaus Iohannis a răspuns: „Soția mea s-a bucurat foarte mult că a reînceput școala, merge la școală cu foarte mult entuziasm, lucrurile merg bine spre foarte bine”.
„Dacă liderul PSD trebuie să recurgă la astfel de minciuni pentru a se face auzit, e un semnal îngrijorător. Școlile nu se închid, se trece la învățământ online înainte șl după votare pentru a permite pregătirile de vot și dezinfecția profundă. După care toată lumea revine la școală. Constat că PSD e nu doar iresponsabil în Parlament, ci se ocupă de împrăștierea de minciuni în public”, a spus Klaus Iohannis.
Marcel Ciolacu a susţinut, miercuri, că şcolile din România vor fi închise după alegerile locale, iar elevii vor face orele online.
„Oameni buni, nu v-aţi lămurit că şcolile au fost deschise electoral? Doamna Anisie, vineri, a dat un ordin către inspectoratele şcolare ca după alegerile locale se va face învăţământ online, uitând că peste 800.000 de elevi, adică peste 5.000 de localităţi, nu au acces la internet. Totul, absolut totul nu fac decât electoral. Şcolile se vor închide după alegerile locale, altfel de ce ar fi dat această circulară?!”, a spus Marcel Ciolacu.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 46 privind suspendarea activităților didactice în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale din anul 2020.
Astfel, CNSU a decis ca activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, să se suspende începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.
Activitățile didactice pentru aceste unități școlare vor fi desfășurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării.